ArCuB vă invită pe 11 şi 12 iulie 2012, de la ora 19.30, în Piaţa George Enescu, la spectacolul CUM VĂ PLACE de William Shakespeare, o producţie Shakespeare’s Globe (Londra) în regia lui James Dacre.

 

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe a dat startul turneului european al producţiei. Seria de reprezentaţii a debutat la Margate (Marea Britanie) pe 5 iulie si va poposi la Bucureşti pe 11 şi 12 iulie, plecând mai departe spre Austria, Danemarca şi Irlanda.

 

Protagoniştii spectacolului sunt: Tobias Beer, Deirdre Mullins, Will Featherstone, Will Mannering, John O’Mahony, Beth Park, Will Oxborrow, Emma Pallant. Muzica este semnată de Olly Fox iar coregrafia de Georgina Lamb. Scenografia este creată de Hannah Clark. Regia îi aparţine lui James Dacre.

 

Distribuţia extrem de creativă dă viaţă cu spirit ludic comediei pastorale a Marelui Will, pe o scenă de inspiraţie elisabetană, în spiritul picturilor şi gravurilor din timpul lui Shakespeare. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene, cu acest recent succes al companiei londoneze.

 

Durata spectacolului: 2 h 50’ (cu pauză)       

Spectacolul este jucat în limba engleză.

 

Joi, 12 iulie, ora 12.00, la Sala ArCuB va avea loc Conferinţa de presă a spectacolului în prezenţa regizorului James Dacre.

 

Cele două reprezentaţii de la Bucureşti sunt prezentate de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB în parteneriat cu British Council, Festivalul Internaţional Shakespeare, Fundaţia Shakespeare şi Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova.

 

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Parteneri media: Radio Guerrilla, 24 fun 

Parteneri media online: iconcert, modernism, metropotam, hipmag, 4 arte, you mago.