Ediția 2019: Bucharest Jazz Festival
Participanți: 200.000
1-7 iulie 2019
Piața „George Enescu”, ARCUB
Colaboratori ai lui Miles Davis, instrumentiști români aclamați de presa străină, compozitori de Hollywood și artiști ai noului val european, orchestre și trupe din New York, Mexic și Rusia au venit la București, între 1 și 7 iulie, pentru a opta ediție a Bucharest Jazz Festival.
Printre highlight-urile ediției, concertul lui Antonio Sánchez din 6 iulie a adus publicului bucureștean o parte din atmosfera filmului hollywoodian „Birdman”, regizat de A.G. Iñárritu. Cap de afiș al ediției din acest an, bateristul mexican Antonio Sánchez este mult premiatul compozitor al muzicii originale a filmului de Oscar, „Birdman”. Sánchez a venit la București alături de trupa sa The Migration. Din Statele Unite, saxofonistul Bill Evans, unul dintre muzicienii preferați ai lui Miles Davis și John McLaughlin, a concertat pentru prima dată la București duminică, 7 iulie, pe scena Bucharest Jazz Festival din Piața „George Enescu”.
Tot duminică, 7 iulie, italienii de la Em4ncipation au cântat împreună cu rapperul newyorkez Yah Supreme. O altă colaborare interesantă la Bucharest Jazz Festival a fost cea a trompetistului rus Alex Sipiagin cu Bucharest Jazz Orchestra în concertul de vineri, 5 iulie. Din Franța, artista pe care Vanity Fair o numea „noua voce a jazzului”, Camille Bertault a suprins publicul de jazz din Piața George Enescu prin forța vocii și originalitatea interpretării unor piese din zona muzicii clasice, french pop și jazz.
Printre artiștii români incluși în program de curatorul ediției, Cristian Soleanu, violonistul Florin Niculescu, numit de presa franceză „succesorul lui Grapelli”, a concertat sâmbătă, 6 iulie, alături de cvartetul său, iar Toma Dimitriu, Sebastian Burneci, Johnny Bica și CALI Quartet au prezentat la Bucharest Jazz Festival cele mai noi proiecte și colaborări ale scenei românești de jazz.
Pe toată durata Bucharest Jazz Festival, ARCUB – Hanul Gabroveni a devenit clubul festivalului, Gabroveni Jazz Club, un loc de întâlniri zilnice pentru publicul de jazz, jurnaliști, artiști consacrați și jazzmani debutanți. Din agenda evenimentelor de la ARCUB au făcut parte workshop-uri educative pentru copii, conferințe și întâlnirile publicului cu artiștii din line-up Alex Sipiagin, trupa Em4ncipation și cu jurnalistul newyorkez Simon Rentner, aflat pentru a doua oară la festivalul de la București.
Concursul anual New Jazz din cadrul Bucharest Jazz Festival s-a intitulat, în 2019, New Jazz Players și s-a concentrat pe descoperirea celor mai buni tineri vocaliști și instrumentiști de jazz. Finala concursului „New Jazz Players” a făcut parte din programul de seară al festivalului și a avut loc la Gabroveni Jazz Club, după concertele din Piața „George Enescu”. După ora 0, Gabroveni Jazz Club a fost rezervat live session-urilor și improvizațiilor de jazz, alături de TRIOM, band-ul de la clubul festivalului, format din Albert Tajti, la pian, Michael Acker, la contrabas și Iulian Nicolau, la tobe.
Detalii despre programul Bucharest Jazz Festival 2019: bucharestjazzfestival.ro.
Programul este în curs de actualizare.
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/bucharestjazzfestival/
Partener Oficial: SEAT