Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul pentru Proiecte Culturale al Capitalei, vă invită pe 31 decembrie ora 19.00 în Piaţa Constituţiei, să petrecem împreună Noaptea dintre Ani: muzică live, show-uri de lasere şi lumini, proiecţii şi focuri de artificii spectaculoase. Deşi temperatura aerului va fi sub 0 grade Celsius, atmosfera va fi cu siguranţă incendiară!

 

Spectacolul va debuta în forţă cu un adevărat recital de muzică latino în care cei mai cunoscuţi interpreţi din România: MANDINGA, ANALIA SELIS şi PEPE vor concerta timp de două ore pe scena din faţa Palatului Parlamentului.

 

Rock-ul pune tobele pe foc pentru că vor veni cele mai tari trupe precum IRIS, VAMA, TIMPURI NOI şi VOLTAJ, iar DJ NICKY va electriza publicul pe tot parcursul serii.
Înainte şi după miezul nopţii PHOENIX FIREDANCERS vor aduce la Bucureşti două spectacole de lasere şi flăcări ce vor hipnotiza audienţa. Focuri explozive şi efecte speciale vor fi ingredientele show-urilor care combină dansul acrobatic, elemente moderne de circ şi costumele sofisticate într-un decor animat de culoare şi artificii. O trupă alcătuită din atleţi olimpici, dansatori, muzicieni, experţi ai artelor marţiale, artişti vizuali şi tehnicieni.

 

Vom număra împreună ultimele 10 secunde ale lui 2007 şi vom sărbători cu toţii venirea lui 2008 printr-un foc de artificii cum nu s-a mai văzut.

 

Invitata specială a serii este cântăreaţa britanică SOPHIE ELLIS-BEXTOR. Vino să cânţi alături de ea hit-uri ca: Murder on the dance floor, Music get the best of me, Catch you, Get over you! Acest concert extraordinar va încheia primul spectacol din anul 2008.


Vino să sărbătorim împreună în Piaţa Constituţiei!

Nu rata spectacolul de Revelion!