„INTEGRALITATEA UNIVERSULUI CARAGIALIAN” – DIALOGUL GENERAȚIILOR 2018
Intrarea este liberă.
A patra întâlnire din cadrul proiectului DIALOGUL GENERAȚIILOR 2018 va avea loc, sub titlul „Integralitatea universului caragialian”, în data de 14 noiembrie, între orele 18:00 și 21:00, la Sala Studio de la ARCUB (str.Lipscani nr.84-90).
Regizorul Alexa Visarion va vorbi publicului, în cadrul conferinței susținute cu acest prilej, despre actualitatea lui Caragiale și despre perceperea operei acestuia de către publicul de azi. În acest sens, conferința va fi însoțită de proiectarea unor imagini de la spectacolul Carnavalul, după I.L Caragiale, montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Regizorul va aborda câteva întrebări apărute în perioada de lucru la spectacolul amintit, cum ar fi: criteriile de distribuție, imaginația actorului, textul și jocul, tăcerea și înțelesul în teatrul contemporan, gândirea spectaculară și reflecția morală, atitudinea civică și responsabilitatea prin arta teatrului.
În cadrul evenimentului, va fi lansată cartea Nostalgia valorii semnată de Alexa Visarion.
Ca de obicei, Alexa Visarion va deschide o punte spre public, purtând la final o discuție despre subiectele prezentate.