HAVE A LOOK INTO MY LIFE!

Artă și cultură romă europeană

 

Forumul Cultural Austriac împreună cu Agenția Împreună și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București vă dau întâlnire în perioada 19 martie – 8 aprilie, la o serie de evenimente culturale dedicate artei rome europene.

 

Prezentarea și eliminarea formelor omniprezente de discriminare a romilor este una dintre cele mai mari provocări pentru Europa și o temă centrală a artei rome contemporane. Poveștile și experiențele individuale descriu diversitatea limbii romani precum și vitalitatea artei contemporane rome și invită publicul să își formeze o imagine despre ce înseamnă să fii rom în Europa de azi.

Evenimentele vor fi găzduite de noul sediu ARCUB, Hanul Gabroveni, în cadrul expoziției »Have a look into my life!«, o expoziție  de artă contemporană comună a unor tineri artiști romi recunoscuți pe plan internațional, al cărei vernisaj are loc pe 19 martie, orele 18:00.

 

Din program fac parte: Improvizație cu Mădălin Mandin, dezbatere “Shukar Club – Argumente împotriva discriminării”, vizionare de film Aferim, Radu Jude, 2015, câștigător al Ursului de argint la Berlinale, Del Duma / Vorbește-le despre mine – teatru documentar de Mihaela Drăgan.

 

Programul detaliat :

 

EXPOZIȚIE „Have a look into my life !”

Vernisaj: Joi, 19 martie, 18:00

Joi, 19 martie – miercuri, 8 aprilie ARCUB, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani, 84-90,

București

»Have a look into my life!« este o expoziție  de artă contemporană comună a unor tineri artiști romi recunoscuți pe plan internațional. Pentru aceasta, romi din toată Europa au trimis cele mai importante trei cuvinte din limba lor („romani ĉhib”), numind priorități din viețile lor precum familie, sănătate, fericire, muncă și un cămin. Toate aceste valori sunt cruciale și de bază pentru majoritatea europenilor, dar pentru mulți cetățeni de etnie romă sunt mai greu de atins din cauza excluziunii sociale și structurale.  Poveștile și experiențele individuale descriu diversitatea limbii romani precum și vitalitatea artei contemporane rome și invită publicul să își formeze o imagine despre ce înseamnă să fii rom în Europa de azi.

Prezentarea și eliminarea formelor omniprezente de discriminare a romilor este una dintre cele mai mari provocări pentru Europa și o temă centrală a artei rome contemporane.

Expoziția a fost organizată în colaborare cu o rețea de instituții europene, consilii pentru drepturile romilor precum și Consiliul Europei.

 

Artiști expozanți: Robert Olaf Gabris AT/SK , Gabi Jiménez FR, Damian Le Bas GB, Delaine Le Bas GB, Mihails Kokarevics LV, Kiba Lumberg FI, Lidija Mirković RS/DE, Denis Mustafa KO, Sami Mustafa KO Fi, Nihad Nino Pušija DE/BA,Roma Kale Panthera: Věra Duždová CZ, Tamara Moyzes CZ, Marina Rosselle FR, George M. Vasilescu RO

 

IMPROVIZAȚIE

de Mădălin Mandin

Miercuri, 1 aprilie, 19:00, ARCUB, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani, 84-90, București

 

DEZBATERE SHUKAR CLUB: „Ce însemnă să fii Rom?”

Luni, 6 aprilie, 12:00, ARCUB, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani, 84-90, București

 

“Shukar Club – Argumente împotriva discriminării” este un proiect-pilot susţinut de Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” şi Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) Muntenia. Sukar Club este un club de dezbateri cu şi pentru tineri romi cu potenţial.

 

VIZIONARE DE FILM & DEZBATERE:  Aferim, 108 min, 2015 

regia: Radu Jude

cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma

subtitrare: limba engleză

Luni, 6 aprilie, 18:30, Cinema Elvire Popesco, Bvd. Dacia, 77, București

 

Costandin, un zapciu din secolul 19, primeşte sarcina de a urmări şi prinde un sclav rom fugit de la curtea unui boier. Acesta este cu atât mai hotărât să prindă şi să-l pedepsească pe sclavul pe nume Carfin cu cât bănuieşte că soţia sa a avut o aventură cu el. Costandin va porni în urmărirea lui Carfin împreună cu fiul său adolescent Ion şi aghiotantul său Ghiţă, iar Radu Jude le va retrasa itinerariul aventuros filmând în Dobrogea, în munţii Măcinului şi în localităţi din judeţul Giurgiu.

Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 – 15 februarie).

 

 

TEATRU DOCUMENTAR: DEL DUMA, VORBEȘTE-LE DESPRE MINE

 

de Mihaela Drăgan

reprezentaţia va fi urmată de o dezbatere cu publicul

Finisaj expoziție „Have a look into my life !”

Miercuri, 8 aprilie, 19:00, ARCUB, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani, 84-90, București

 

Interpretare, text: Mihaela Drăgan

Muzica live: Radu Captari

Costume: Meşteshukar Butiq

Afișul și pictura: Paul Hitter

Regia: Liana Ceterchi

 

Actrița Mihaela Drăgan spune poveştile adevărate a patru femei rome, care se îmbină cu muzica tradiţională romani.

Cele patru femei rostesc: Del Duma, Vorbeşte-le despre mine! Despre adevărul căsătoriei timpurii, despre ce înseamnă apartenenţa la o comunitate tradiţională şi despre ce se întâmplă când nu te mai regăseşti acolo. Un spectacol despre aşa-zisul „exotism” al femeii rome, despre stereotipuri care ne amintesc că acceptarea şi diversitatea sunt încă departe de realitate.

 

*Intrarea este liberă la toate evenimentele conexe expoziției  „Have a look into my life !”, în limita locurilor disponibile.

 

 

Expoziția HAVE A LOOK INTO MY LIFE! și seria de evenimente conexe are loc în cadrul Proiectului Centrului Cultural al Municipiului București ARCUB, București Memoria | Explorarea | Imaginarea.

Proiectul București Memoria | Explorarea | Imaginarea orașului este structurat sub forma unei trilogii, ce va transforma noul spațiu cultural, Hanul Gabroveni, într-o platformă europeană deschisă, în care orașul devine atât cadru de desfășurare, cât și protagonist iar cetățenii săi generatori de conținut. Prima etapă a proiectului – Memoria orașului – va consta în expunerea unui material fotografic ce surprinde dinamica vieții sociale și culturale bucureștene, începuturile urbanismului și creionarea timidă a spațiul public. Imaginile sunt extrase din diferite colecții personale și fonduri documentare iar printr-un proces subiectiv de selecție vor alcătui o hartă cognitiv-afectivă a Bucureștiului. Proiectul face parte din candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021.

 

EVENT FACEBOOK