2013, un an plin de evenimente culturale marca ARCUB
Din perspectiva proiectelor culturale de succes, organizate pentru bucureşteni, 2013 s-a definit ca un an plin de evenimente, ritmul metropolei a crescut, iar Capitala a beneficiat de diversitate şi personalitate.
Peste 100 de evenimente indoor şi outdoor realizate de ARCUB în 2013 – unele în premieră, altele constituind deja o frumoasă tradiţie în agenda locală – au captat atenţia publicului şi i-au implicat pe bucureşteni în valoroase manifestări culturale.
La Sala ARCUB, anul 2013 a debutat cu o montare regizorală, care a cucerit deopotrivă publicul şi presa de specialitate. Este vorba despre spectacolul Însemnările unui nebun, în regia lui Felix Alexa, avându-i în distribuţie pe binecunoscutul muzician, Alexander Bălănescu, şi pe unul dintre cei mai în vogă actori, Marius Manole – selectat şi prezentat şi în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2013.
Pentru iubitorii de jazz, primăvara anului 2013 a adus 2 evenimente speciale: concertul trupei ARIFA – prilej cu care a fost lansat şi în România albumul Anatolian Alchemy – şi concertul grupului ELEVATION, unul dintre cele mai creative cvartete de jazz din lume. Tot în primăvara lui 2013, energiile muzicale ale planetei s-au reunit în centrul Bucureştiului în cadrul concertelor inedite susţinute de „extratereştrii“ VOCA PEOPLE. Cele 7 concerte live de la Sala ARCUB au inclus Capitala în circuitul internaţional al uneia dintre cele mai cunoscute trupe acapella.
Odată cu venirea verii, parade şi reprezentaţii artistice extrem de atrăgătoare au „invadat” străzile din centrul oraşului în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!. Timp de patru zile, într-o adevărată sărbătoare de sunet, culoare şi imaginaţie, personaje de basm, artişti purtând costume fantastice şi jongleri ambulanţi, păpuşi gigantice şi fanfare spectaculoase au transformat principalele artere ale Capitalei în scene de poveste. Producţiile companiilor din România, Franţa, Belgia, Italia şi Olanda au fost urmărite de peste 100.000 de spectatori – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! înscriind Bucureştiul în galeria marilor centre culturale europene.
Nici cei mici n-au fost uitaţi în 2013. Cişmigiul, unul dintre cele mai frumoase parcuri ale oraşului, a fost transformat de 1 Iunie 2013 într-un univers al copilăriei. Realizat de peste 10 ani de ARCUB, Cişmigiul Copiilor este o manifestare cu tradiţie în cadrul căreia, pentru o zi, participanţii de orice vârste se bucură din plin de farmecul copilăriei, printre decoruri feerice şi personaje de poveste.
Un eveniment nelipsit în ultimii opt ani din agenda culturală a Capitalei este Bucharest Music Film Festival, desfăşurat în Piaţa George Enescu. În cadrul ediţiei din 2013, publicul meloman s-a bucurat de concerte, recitaluri, proiecţii de film şi cuceritoare demonstraţii de dans. Serile de vară au prins astfel strălucire, iar cei peste 30.000 de bucureşteni prezenţi la eveniment au fost recompensaţi prin spectacolele memorabile oferite de Orchestra Sinfonică Bucureşti, Orchestra Naţională Radio, Silvestri Orchestra, Filarmonica Oltenia şi, nu în ultimul rând, Spirit of Vienna Orchestra, condusă de maestrul Willy Buchler.
După succesul răsunător din 2012, Festivalul Internaţional ARCUB Live Open Air Jazz Blues & More, ajuns la cea de-a doua ediţie, a înregistrat anul trecut un număr record de participanţi – peste 30.000. Muzicieni apreciaţi pe întreg mapamondul precum Robert Mitchell, Tomasz Stańko, trupa Medeski Martin &Woods sau James Carter au susţinut cuceritoare concerte live. O premieră în cadrul festivalului a fost proiectul muzical Jazz for Kids – o aventură muzicală, care le-a înlesnit celor mici întâlnirea cu instrumentele şi muzica de jazz.
În luna septembrie, Bucureştiul s-a aflat sub semnul Festivalului Internaţional „George Enescu“. Una dintre atracţiile acestei toamne muzicale, a fost şi Piaţa Festivalului George Enescu, o replică în aer liber a marelui festival de muzică clasică. Prin organizarea acestei manifestări, ARCUB a deschis accesul tuturor melomanilor la o serie de concerte şi recitaluri susţinute pe scena ridicată în vecinătatea Ateneului Român, unde au răsunat acorduri ale unor compoziţii celebre semnate de Vivaldi, Dvořák, Rahmaninov, Ceaikovski, Strauss sau Enescu.
ARCUB a încheiat seria evenimentelor dedicate cetăţenilor din Bucureşti, cu una dintre cele mai aşteptate şi mai populare manifestări din an, Revelionul Bucureştiului, la care au participat peste 50.000 de oameni. Pe lângă programul special, pregătit pentru petrecerea ultimei nopţi din an, care a inclus nume sonore din peisajul muzical autohton, precum: Delia, Connect-R, Marius Moga, Loredana, Smiley şi mulţi alţii, evenimentul a realizat în premieră în România, cea mai mare fotografie de grup. Postată pe revelionulbucurestiului.arcub.ro, aceasta le-a oferit tuturor participanţilor posibilitatea de a se identifica în mulţime şi de a-şi eticheta prietenii alături de care au petrecut.
În 2014, ARCUB va continua seria manifestărilor culturale prin intermediul cărora Bucureştiul ocupă o poziţie de frunte în rândul capitalelor europene.