15 ani de ArCuB şi 10 ani de Cişmigiul Copiilor
ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă aşteaptă duminică, 29 mai, în Parcul Cişmigiu, să sărbătorim Ziua Copilului, odată cu cei 10 ani pe care îi împlineşte acest eveniment de tradiţie. Maratonul surprizelor pentru copii se va desfăşura între orele 11.00 – 21.00.
Personaje costumate, mimi, jongleuri, statui vii, clovni şi magicieni îi vor introduce pe cei mici într-o lume de poveste. Parcul, decorat cu baloane colorate şi panouri ilustrate cu imagini din basme va găzdui ateliere, jocuri şi concursuri. Copiii sunt invitaţi să construiască păpuşi, să devină maeştri Origami, să deseneze şi să modeleze împreună cu artiştii plastici; cei mai năzdrăvani pot participa la experimente distractive şi întreceri sportive. În chioşcul central, micuţii sunt aşteptaţi la face-painting şi la coafor. Portretişti şi caricaturişti le vor imortaliza figurile şi le vor oferi desenele în dar.
Timp de 10 ore, vor fi spectacole în toate zonele parcului.
Pe cele două scene – amplasate în vecinătatea Chioşcului central şi lângă Platan – vor urca ansambluri artistice, trupe de teatru dans, coruri de copii şi solişti. Pe Scena Mare vor cânta pe rând: Adagio, Andante, Amicii, Andantino, Bim Bam, DoReMi şi Allegretto. Actorii teatrelor Ţăndărică, Ion Creangă, Masca şi ai Teatrului de Magie “Andrei Teaşcă” îi aşteaptă pe copii la Scena Mică. Alte spectacole de teatru vor avea loc la Cetate, la Ciupercă şi pe Aleea Trandafirilor.
Cişmigiul Copiilor se va încheia cu recitalul trupei HI-Q, care va avea loc pe Scena Mare, de la ora 20,15.
Surpriza zilei va fi o tombolă cu premii.
Câştigătorii extragerilor se vor plimba cu hidrobicicleta pe lac sau vor primi cursuri gratuite de limba engleză. Premiul cel mare va fi o excursie la Disneyland Paris.
De la 1 iunie, Playhouse Disney devine Disney Junior. Aici începe magia!
Jake şi Piraţii din Ţara de Nicăieri va avea premiera odată cu lansarea Disney Junior, pe 1 iunie. Pentru a intra în lumea lor, cei mici sunt asteptaţi la Insula Piraţilor Disney Junior, special amenajată în cadrul acestui eveniment. Toti copiii sunt invitaţi să participe la concursurile Disney Junior, să se bucure de face-painting şi poveşti cu piraţi sau să se joace într-o corabie adevarată.
La mulţi ani ArCuB! În cei cincisprezece ani de activitate pe care îi împlineşte în 2011, ArCuB a fost iniţiatorul şi organizatorul unor manifestări inedite în peisajul cultural bucureştean, ca Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, Bucharest Music Film Festival şi Noaptea Albă, a unor evenimente de succes, care au atras participarea în număr mare a publicului bucureştean precum: Cişmigiul Copiilor, concertele Stagiunii Estivale, Zilele Bucureştiului, Cred în Moş Crăciun şi Revelionul organizat în Piaţa Constituţiei. În urmă cu trei ani s-a adăugat maratonul estival Bucureşti – Cartier de Vară, o alternativă culturală de petrecere a timpului liber în parcuri. De-a lungul timpului Festivalul Internaţional de Jazz, Parada Militară de Ziua Europei au ajutat la transformarea Bucureştiului într-un loc plin de culoare. Mulţumim partenerilor şi colaboratorilor pentru sprijinul acordat de-a lungul celor 15 ani de ArCuB.
Parteneri media: Radio România Cultural, Bucureşti FM, 24 FUN, RATB, port.ro, modernism.ro
Sponsor principal: Disney