Ajunsă la cea de-a 120-a aniversare, Ziua Marinei Române este sărbătorită în acest an la Bucureşti cu o serie de evenimente ce vor avea loc în perioada 11-15 august.

De la ateliere (11.08. – 12.08.2022) şi o expoziţie tematică (11.08.2022 – 15.08.2022) la ARCUB – Hanul Gabroveni la un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale în Piaţa Roma (12.08) la o ceremonie militară la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Regele Mihai (15 august), activităţile de „Ziua Marinei Române – 120 de ani” sunt pregătite pentru publicul bucureştean de Statul Major al Forţelor Navale Române în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Sărbătorită pentru prima dată pe 15 august 1902 la bordul crucişătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române este celebrată anul acesta la ARCUB, în Sala Cafenea cu o expoziţie pictură şi obiecte cu tematică marină.

În perioada 11-15 august, expoziţia prezintă lucrări de pictură ale artistului Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină şi medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 17.00 şi 21.00, iar accesul este gratuit.  

Expoziţia de la ARCUB este completată de ateliere interactive, în cadrul cărora participanţii învaţă cum să confecţioneze noduri marinăreşti.  Atelierele vor avea loc la ARCUB, Sala Cafenea, în zilele de 11 şi 12 august, între orele 20.00 şi 21.00.

De asemenea, vineri, 12 august, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine, în premieră, un concert în Piaţa Roma, între orele 20.00 şi 21.00.

Luni, 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori  la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Regele Mihai, precum şi depunerea unei ancore de flori pe lacul Herăstrău.

PROGRAM Ziua Marinei Române – 120 ani

Expoziţie tematică

ARCUB – Sala Cafenea | 11-15 august, orele 17.00-21.00

Ateliere interactive

ARCUB – Sala Cafenea | 11-12 august, orele 17.00-21.00

Concert Muzica Militară a Forţelor Navale

Piaţa Roma | 12 august, orele 20.00-21.00

Ceremonie Ziua Marinei Române

Parcul Regele Mihai I – Monumentul Eroilor Marinari | 15 august, orele 8.30-10.00