Despre Concursul Internaţional de interpretare pianistică

 

Scopul lui principal este depistarea, încurajarea, stimularea şi evaluarea performanţelor instrumentale şi creative a tinerilor pianişti. Este un concurs original, atât ca mod de desfăşurare cît şi ca frecvenţă.

 

Obiective:

  • competiţia profesională, parte componentă obligatorie şi extrem de necesară tinerilor pianişti în procesul lor de formare artistică,
  • evaluarea nivelului şcolii muzicale româneşti în context internaţional,
  • schimb de experienţă între şcolile pianistice mondiale prezente în concurs,
  • ameliorarea imaginii ţării prin contactul participanţilor din străinătate (concurenţi, parinţi, profesori) în direct cu realităţile româneşti

 

Prin secţiunea compoziţie (cu tematica variabilă) se urmăreşte stimularea creativitatii tinerilor, în paralel cu cea a îmbogăţirii cunoştinţelor muzicale cu elementele de bază, foarte necesare procesului creaţional, precum: armonie, contrapunct, forme, etc .

 

Desfăşurarea:

Secțiunea Concurs de interpretare este structurată în 4 sub-sectiuni: A, B, C şi D (ultima fiind pentru ansamblul la 4 mâini). Secţiunile A şi B sunt divizate în 4 şi respectiv 8 categorii, pe criteriul strict al vârstei (fiecare an de naştere este reprezentat printr-o categorie aparte). Considerentul principal al acestei structurări a fost evaluarea finală, care trebuie să fie cât mai corectă şi mai aproape de valoarea reală a participanţilor.

 

Originalitatea Concursului de interpretare reiese din:

 

1. structurarea competiţiei: datorită diferenţelor de vârstă  şi nivel de pregătire tehnică și interpretativă pianistică a tinerilor participanţi şi pentru o mai bună evaluare a lor, proiectul este împărţit în 4 secţiuni, iar fiecare secţiune este la rândul ei împărţită în categorii.
2. încadrarea concurenţilor într-o secţiune sau categorie anume: este determinată de vârsta concurentului, mai bine zis, de anul lui de naştere –  sectiunea A – pentru copii de 6 – 10 ani, secţiunea B pentru tineri între 10 – 18 ani, secţiunea C este destinată pianiştilor mari (până la 30 ani), iar secţiunea D este destinată ansamblului la 4 mâini (pe un pian),
3. numărul de etape al fiecărei secţiuni este diferit: A şi D – o etapă, B – 2 etape, C – 3 etape,
4. includerea categoriei D (4 mâini), inexistenţa la alte concursuri, este un lucru benefic şi original.
5. includerea, din acest an, a concursului de compoziţii este un plus de atenţie acordat celor dotaţi cu aptitudini creative.

6. sistemul de evaluare este mult îmbunătăţit, comparativ cu alte concursuri internaţionale, unde, într-o categorie sunt incluşi concurenţi cu diferenţe de vârstă de 2-3 ani. 

 

Sistemul de premiere: la secţiunea interpretare se acordă Marele Premiu, câte 5 premii pentru fiecare categorie (inclusiv ex-aequo, dacă este cazul), şi numeroase premii speciale sau ale sponsorilor.

 

Locaţia – primele 14 ediţii ale concursului s-au desfăşurat în sălile: “ Auditorium” a Muzeului Naţional de Artă al României, Liceul de Muzică “Dinu Lipatti”, ArCuB, şi Ateneul Român, în luna iunie a fiecărui an.

 

Numărul de participanţi: cele 14 ediţii au totalizat peste 1.900 de concurenţi din 31 de ţări: Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Canada, China, Coreea, Croaţia, Estonia, Georgia, Germania, Iordania, Japonia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Rep. Moldova, Polonia, Rusia, Muntenegru, Portugalia, Slovacia, Slovenia, SUA, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan şi România. Recordul de participare l-a deţinut ediţia a II-a cu un număr de 190 concurenţi. Impresionant a fost nu numai numărul ci şi potenţialul artistic al fiecărui concurent, în sensul că majoritatea participanţilor au prezentat un CV deosebit de bogat şi interesant, atât sub aspectul repertoriului parcurs cât şi al palmaresului premiilor internaţionale obţinute.

 

Juriul a fost format de fiecare dată din personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale (pianişti, muzicologi, compozitori) din Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Monaco, Portugalia, SUA, România.

 

Rezultate scontate: se referă la talentele pianistice care sunt selecţionate, erarhizate şi lansate în viaţa muzicală naţională şi internaţională. Toţi laureaţii Marelui Premiu s-au lansat cu brio în viaţa muzicală internaţională: 1. Alexandru Timofeev- Rep. Moldova(1997), 2. Anca Lacea – România(1998), 3. Lucian Velciu – România(2001), 4. Mariusz Adamczak-Polonia(2002), 5. Sebastian Shwan-România(2003), 6. Kana Kashihara – Japonia(2008).

 

Citate din presă despre concurs:

„…este competiţia marilor speranţe şi a marilor strădanii”…

„…este o cale de a străpunge barierele continentului către marele circuit al valorilor universale. Este un mod de etalare a demnităţii naţionale…” (Prof. Dumitru Avakian – muzicolog)
„…concursul este o propunere deja bine afirmată, pentru generaţiile de muzicieni ale mileniului trei.” (Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu – muzicolog)

 

www.propiano.ro