Un spectacol mereu ca o premieră: Vineri de la 6 și 9 revine pe 26 mai la ARCUB cu artistul Dorel Vișan în calitate de invitat special
După reprezentaţiile sold out la premiera din 28 aprilie, noul show de divertisment de la ARCUB „Vineri de la 6 şi 9” revine în luna mai cu o nouă variantă. Spectacolul care se joacă în ultima vineri din lună şi care îşi schimbă de fiecare dată conţinutul, „Vineri de la 6 şi 9” este propus de regizorul Mircea Cornişteanu şi scriitorul Denis Dinulescu şi îi are în distribuţie pe actrița Emilia Popescu, scriitorul Mircea Dinescu, interpretul Nicu Alifantis, coregrafa Adina Cezar (cu dansatorii Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac) și magicianul Andrei Teaşcă alături de actorii Radu Gheorghe și Mihai Bisericanu în calitate de prezentatori.
Spectacolul lunii mai este programat vineri 26 mai cu două reprezentaţii, de la ora 6 şi 9 seara, şi îl are ca invitat special pe actorul şi poetul Dorel Vişan.
„Artiștii parcă nu mai știu ce să le spună oamenilor. Dar nici oamenii nu mai știu exact ce vor. Vin în acest spectacol ‘mai altfel’ să vă spun că ORICINE CADE SE POATE RIDICA. Părerea mea.” – Dorel Vișan, invitatul special al spectacolului „Vineri de la 6 şi 9” din 26 mai
Spectacolul a fost inspirat de o serie de manifestări consacrate pentru divertismentului anilor ’80, „Nocturnele” coregrafei Miriam Răducanu care, spre deliciul publicului, aducea pe aceeaşi scenă forme diverse de arte performative, de la actorie, la dans, diferite genuri muzicale şi magie.
Spectacolul de la ARCUB promite momente umoristice din plin, alternate cu dans, momente de magie la propriu, dar şi neaşteptate momente emoţionante pregătite de cei zece performeri ai spectacolului împreună cu coregrafa Adina Cezar, regizorul Mircea Cornişteanu alături de invitatul lunii – Dorel Vișan.
După o perspectivă inedită asupra lumii oferită de istoricul Adrian Cioroianu în luna aprilie, în spectacolul lunii mai, se alătură echipei „Vineri de la 6 şi 9” unul dintre cei mai importanţi actori de film şi teatru din România, Dorel Vişan.
Cele două reprezentații ale spectacolului „Vineri de la 6 și 9” vor avea loc pe 26 mai, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare, de la orele 18:00 și 21:00.
Spectacolul „Vineri de la 6 și 9” continuă să se joace pe parcursul anului 2023 la ARCUB – Sala Mare, cu reprezentații programate astfel: 23 iunie, 22 septembrie, 27 octombrie, 24 noimebrie și 16 decembrie. Pentru fiecare dată mai sus menționată, se vor juca câte două reprezentații, de la ora 6 şi de la ora 9 pm. La finalul fiecărei reprezentaţii, va avea loc o sesiune de autografe cu artiştii şi invitatul special al serii.
VINERI DE LA 6 ŞI 9 | 26 mai, ora 18.00 și ora 21.00 | Sala Mare ARCUB
Cu: Nicu Alifantis, Mircea Dinescu, Emilia Popescu, Andrei Teaşcă
Prezentatori: Mihai Bisericanu, Radu Gheorghe
Invitat: Dorel Vișan
Coregraf: Adina Cezar
Dansatori: Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac
Regie artistică şi scenografie: Mircea Cornişteanu
Asistenţă regie: Denis Dinulescu
Durata: aproximativ 2 ore
Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, entertix.ro, myticket.ro din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB.
Preţuri bilete:
Cat. I – 150 lei;
Cat. II – 120 lei;
Cat. III – 100 lei.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Muncipiului Bucureşti.