Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021.

Image and Sound în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9 organizează o serie ateliere de artă și critică nord-americană ce se vor desfășura în curtea din spatele Rezidenței BRD Scena9 (I.L Caragiale 32, lângă Grădina Icoanei), în fiecare duminică, în perioada 29 august – 26 septembrie, între orele 17:00 – 19:00. Proiectul „Translating America” propune o cartografiere subiectivă a mediului artei vizuale nord-americane în cadrul a cinci ateliere susținute de: Diana Marincu, Bogdan Ghiu, Cătălin Gheorghe, Cristian Iftode și Cristian Nae. Moderator: Emilian Mărgărit.

Atelierele vor fi înregistrate și postate ulterior pe pagina proiectului, iar textele tematice, care stau la baza discuțiilor propuse în cadrul acestor întâlniri, vor apărea după data de 26 septembrie într-o publicație digitală cu descărcare gratuită de aici.

Atelier 1 / 29.08.2021

Titlu: Practici curatoriale din anii 1970 din America și gesturile artistice din sfera criticii instituționale
Lector:
Diana Marincu

Atelier 2 / 05.09.2021

Titlu: Pragmatismul artei și aventurile transatlantice ale suprarealismului

Lector: Bogdan Ghiu

Atelier 3 / 12.09.2021

Titlu: Suprematismul american. Reprezentarea politicului în practicile avangardei culturale

Lector: Cătălin Gheorghe

Atelier 4 / 19.09.2021

Titlu: Estetica analitică: nominalism, teorie instituțională, funcționalism revizitat

Lector: Cristian Iftode

Atelier 5 / 26.09.2021

Titlu: Cum a devenit filosofia post-structuralistă teorie critică americană: rolul revistei October in reinventarea istoriei artei

Lector: Cristian Nae

Accesul la ateliere se va face pe bază de înscriere și cu respectarea tuturor normelor igienico-sanitare impuse de lege. Numărul maxim de participanți: 30. Persoanele interesate sunt rugate să trimită un e-mail la adresa tudor@imageandsound.ro, specificând în subiectul e-mailului atelierul și data. Veți primi un e-mail de confirmare a înscrierii la atelier sau un răspuns dacă nu mai sunt locuri disponibile. Cu o zi înainte de începerea atelierelor veți primi un email pentru a vă confirma participarea. În cazul în care nu răspundeți, locul/locurile vor fi distribuite celor din lista de așteptare, în ordinea înscrierii lor.

Termenul limită pentru înscrieri: Atelier I – 27 august; Atelier II – 3 septembrie; Atelier III – 10 septembrie; Atelier IV – 17 septembrie; Atelier V – 24 septembrie.

Program și detalii aici

Coordonator proiect: Emilian Mărgărit & Elena Dobîndă
Asistent proiect: Ionuț Tudor
Identitate vizuală / design publicație digitală: Bogdan Ceaușescu
Foto & video & audio: PRISMA
Comunicare: Elena Dobîndă

Organizator: Image and Sound

Parteneri: Rezidența BRD Scena9 (prin Fundația9), CCIIF – Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice (Facultatea de Filosofie, Universitatea București), Prisma
Parteneri media: ArtEncounters, Revista ARTA, Propagarta

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa: www.arcub.ro.

Despre Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet” (Image and Sound)

Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine si Sunet” (Image and Sound) este un cadru dedicat explorării practice și teoretice a artei contemporane. În încercarea de a trasa noi linii de experiență vizuală – și – sonoră, își propune realizarea de proiecte și evenimente care antrenează medii diferite de expresie și cercetare, cu accent pe interferența lor și caracterul experimental al producției artistice.