Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism șialături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București, PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali dau startul în acest weekend celui mai amplu proiect outdoor al Bucureştiului: „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”.

Evenimentul se desfășoară în mai multe weekenduri din perioada 30 aprilie – 16 octombrie și presupune instaurarea temporară a cinci zone pietonale în zona centrală a orașului, respectiv: Calea Victoriei și străzile adiacente, Piața George Enescu, Piața Universității, Bulevardul Unirii și Șoseaua Kiseleff, cu propunerea de extindere a zonelor pietonale şi în afara centrului oraşului, pe mai multe străzi din cele şase sectoare ale Capitalei.

Conceput ca un experiment urban în context pandemic, „Străzi deschise” are ca scop reconectarea afectivă a bucureştenilor cu oraşul în care locuiesc şi redescoperirea plăcerii de a-şi petrece timpul în spaţiul public, dar și revitalizarea unor artere principale ale orașului.

Programul ediţiei include activităţi culturale (concerte, proiecte participative, performance-uri de dans contemporan, intervenţii artistice, spectacole de teatru), activităţi sportive şi educaţionale pregătite de mai multe instituţii culturale ale oraşului, dar și de operatori culturali privați și antreprenori HoReCa din Bucureşti.

Traseele evenimentelor proiectului

Evenimentele sunt grupate pe traseele pietonale ale proiectului astfel:

  • Zona 1 – Palatul CEC – Muzeul  de Istorie al României  // Teatru;
  • Zona 2 – Teatrul Odeon – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” // Teatru, Muzică;
  • Zona 3 – Magazinul Muzica // Literatură, Proiecte participative;
  • Zona 4 – Biserica Kretzulescu // Muzică, Dans;
  • Zona 5 – Muzeul Național de Artă al României // Arte vizuale;
  • Zona 6 – Piața „George Enescu” // Activități pentru copii;
  • Zona 7 – Hotel Radisson // Teatru;
  • Zona 8 – Hotel Golden Tulip // Arte vizuale;
  • Zona 9 – Şoseaua Kiseleff // Sport & agrement, Arte vizuale.

Zone pietonale (30 aprilie – 1 mai)

Zonele care devin pietonale în weekendul 30 aprilie – 1 mai 2022 la „Străzi deschise”, în intervalul orar 9.00 – 22.00, sunt:

  • Şoseaua Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi strada Monetăriei;
  • Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei;
  • Bulevardul Unirii, între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Bulevardul Mircea Vodă (sensul spre Piaţa Alba Iulia).

Evenimentul are loc fără afectarea traficului rutier în intersecţiile adiacente.

Program artistic (30 aprilie – 1 mai) poate fi consultat aici, pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.

Hărtile cu restricțiile de circulație pentru desfăşurarea evenimentului (30 Aprilie – 16 Octombrie, străzile Bucureştiului, România) pot fi descărcate de aici.