„Străzi deschise” se extinde în weekendul 10-11 iunie 2023 într-o nouă zonă din Bucureşti și cuprinde, pe lângă traseul bine-cunoscut de pe Calea Victoriei, și Aleea Circului, pe segmentul cuprins între şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat.

„Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” se desfăşoară în perioada aprilie-octombrie 2023 şi propune locuitorilor o (re)împrietenire cu oraşul în care trăiesc prin intermediul unor weekenduri pietonale în mai multe zone centrale şi din sectoare. Zonele care devin pietonale variază de la weekend la weekend, proiectul urmărind să ofere posibilitatea cât mai multor locuitori ai Capitalei să se bucure de insule de relaxare temporare în spaţiul public altminteri aglomerat al oraşului. Programul artistic de pe traseele pietonale ale evenimentului, „Străzi deschise” se desfășoară cu participarea instituțiilor de cultură, a artiștilor şi companiilor independente din Bucureşti.

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Zone pietonale Străzi deschise / 10-11  iunie 2023:

  • Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţe, între orele 10:00 şi 22:00;
  • Aleea Circului, între şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat (Sectorul 2), între orele 11:00 şi 22:00.

Program artistic Străzi deschise / 10-11 iunie 2023

Noua zonă pietonală din cadrul „Străzi deschise”, inaugurată în acest weekend, Aleea Circului va fi animată, între orele 12.00 şi 20.50, de concerte de chitară clasică, concerte de muzică populară şi de muzică de promenadă şi spectacole de dans contemporan pregătite de Şcoala de Artă Bucureşti. Circul Metropolitan Bucureşti îi va încânta pe cei mici cu un mini show cu cai în ambele zile de weekend, iar Andrei Magus aduce sâmbătă, în sectorul 2, un spectacol de magie.

Pe Calea Victoriei, Teatrul Masca prezintă, în acest weekend, două spectacole de teatru în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României. Sâmbătă, 10 iunie, spectacolul pentru copii „Clovnii” are programate două reprezentaţii, de la ora 17.00, respectiv ora 19.00. Un spectacol deconectant, plin de umor şi muzică, „Clovnii” aduce la „Străzi deschise” o parte din magia spectacolului de circ, printr-o suită de clovnerii, iar cei șapte clovni se vor da peste cap, uneori la propriu, pentru zâmbete și aplauze.

Duminică, 11 iunie, actorii Teatrului Masca revin în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României cu prima parte a spectacolului „Români la porţile lumii”. O lecţie de istorie cât se poate de inedită, spectacolul prezintă publicului personalităţi unice ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, precum Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Grigore Antipa, Victor Babeș,  Anghel Saligny, Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclee, Elvira Popescu. Una dintre cele mai noi producţii ale Teatrului Masca, spectacolul va avea trei reprezentaţii, de la orele 17.30, 18.40 şi 19.40.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este inclusă în programul artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” cu trei expoziţii, ce își așteaptă vizitatorii în intervalul orar 10:00 – 17:30. Dintre acestea, face parte şi primul proiect expozițional al unui muzeu de antropologie urbană din România – „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, care prezintă evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc.

Pe lângă evenimentele artistice de pe Aleea Circului, Şcoala Populară de Artă este inclusă în programului „Străzi deschise – Bucureşti” cu expoziţii de arte decorative şi pictură de copii, ce pot fi vizitate la sediul acesteia din sectorul 4 (strada Cuza Vodă 100) în weekendul 10-11 iunie.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 10-11 iunie 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Aleea Circului | În perioada 10-11 iunie 2023, traficul rutier va fi restricționat pe Aleea Circului şi străzile adiacente, ȋntre şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat, începând de vineri, 9 iunie 2023, ora 22:00 și va fi reluat luni, 12 iunie 2023, începând cu ora 01:00.

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE” |  WEEKENDUL #6: 10-11 IUNIE 2023

SÂMBĂTĂ, 10 IUNIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Național de Istorie a României 

17:00 – 18:30 / 19:00-20:30:Clovniispectacol teatru (Teatrul Masca)

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu  

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții(Muzeul Municipiului Bucureşti)

Sectorul 2 – Aleea Circului (între şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat)

12:00 – 12:50 Concert muzică clasică concert de chitară (Şcoala de Artă Bucureşti)                                                                                                               

17:00 – 17:50 Concert muzică populară (Şcoala de Artă Bucureşti)

17:00 – 20:00 Street Magic by Andrei Magus – spectacol de magie (Andrei Magus)

18:00 – 22:00 Mini show cu cai – în zona din spatele Circului Metropolitan Bucureşti (Circul Metropolitan Bucureşti)

18:00 – 18:50 Concert chitară clasică concert de chitară clasică în ritmuri moderne (Şcoala de Artă Bucureşti)

19:00 – 19:50 Concert muzică de promenadă (Şcoala de Artă Bucureşti)

20:00 – 20:50 Spectacol de dans contemporan (Şcoala de Artă Bucureşti)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă 100

10:30 – 22:00 Mixajul artelorexpoziţie de artă decorative (Şcoala de Artă Bucureşti)

10:30 – 22:00 Artă, joc şi culoareexpoziţie de pictură copii (Şcoala de Artă Bucureşti)

DUMINICĂ, 11 IUNIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Național de Istorie a României 

17:30 – 18:20 / 18:40-19:30 / 19:40-20:30Români la porţile lumii (partea I)spectacol teatru (Teatrul Masca)

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu  

10:00 – 17:30 „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții(Muzeul Municipiului Bucureşti)

Sectorul 2 – Aleea Circului (între şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat)

12:00 – 12:50 Concert muzică clasică concert de chitară (Şcoala de Artă Bucureşti)

17:00 – 17:50 Concert muzică populară (Şcoala de Artă Bucureşti)

18:00 – 22:00 Mini show cu cai – în zona din spatele Circului Metropolitan Bucureşti (Circul Metropolitan Bucureşti)

18:00 – 18:50 Concert chitară clasică concert de chitară clasică în ritmuri moderne (Şcoala de Artă Bucureşti)

19:00 – 19:50 Concert muzică de promenadă (Şcoala de Artă Bucureşti)

20:00 – 20:50 Spectacol de dans contemporan (Şcoala de Artă Bucureşti)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă 100

10:30 – 22:00 Mixajul artelorexpoziţie de artă decorative (Şcoala de Artă Bucureşti)

10:30 – 22:00 Artă, joc şi culoareexpoziţie de pictură copii (Şcoala de Artă Bucureşti)