arhitect, critic şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Ștefan Ghenciulescu este arhitect, critic şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al Revistei Zeppelin și conferenţiar universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Alături de echipa Zeppelin câștigă 16 premii și nominalizări la concursuri naționale și internaționale, printre care premiul I la concursul național și realizarea pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția, ediția din 2006. Autor al cărții „Orașul transparent.
Despre limite și locuire în București”, Ștefan Ghenciulescu a fost membru în juriul concursului „EU Mies Award – European Prize for Contemporary Architecture” în anul 2019. Printre interesele actuale se numără dezvoltarea urbană modernă și post-socialistă în sud-estul Europei, regenerarea clădirilor și ansamblurilor urbane, precum și proiectele alternative dedicate spațiului public.