Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 21:00, spectacolul Însemnările unui nebun, una dintre cele mai apreciate și iubite producții ARCUB, se va juca în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei STAR – Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice, organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia” din Bacău.

 

Textul lui Nikolai Gogol regizat de Felix Alexa, cu o scenografie semnată Diana Ruxandra Ion și avându-l protagonist pe Marius Manole acompaniat de acordurile violonistului Alexander Bălănescu, transformă Însemnările unui nebun într-un  spectacol unic, în care umorul şi drama se întrepătrund pe măsură ce nebunia, creatoare de lumi paralele, acaparează mintea personajului principal, măcinat de tristeţe şi frustrări. Când singurătatea şi lipsa de perspective ajung să ne chinuie, unica posibilitate de evadare din realitatea ostilă rămâne imaginaţia. Astfel putem construi un nou univers, în care totul este posibil, iar graniţa dintre lumea reală şi cea plăsmuită devine fragilă, aproape insesizabilă.

«Participăm la un vis ludic, tragi-comic, atemporal, dar atât de actual, vorbind despre coşmarurile noastre de zi cu zi. Un spectacol visceral despre condiţia umană căreia i s-a furat misterul într-un timp desacralizat. 

Această montare ilustrează creator poetica unui regizor cu personalitate şi stil. Felix Alexa aduce valori de emoţie şi de gândire în citirea lui Gogol şi a epocii noastre. (…) “Însemnările unui nebun” se impune ca un moment de vârf al stagiunii, pe care vi-l recomandăm.» 

(Ludmila Patlanjoglu – Cotidianul.ro)

 

«Mă bucur foarte tare că am reuşit ca aici, la ARCUB, să adun laolaltă, într-un proiect pe care l-am gândit ca fiind o îmbinare între teatru şi muzică, un muzician extraordinar, violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu şi un mare actor, Marius Manole, care ne surprinde cu fiecare rol. Aventura noastră în lumea fascinantă a nebuniei gogoliene a fost o şansă de a evada din banalitatea şi vulgaritatea lumii înconjurătoare. Sper să fie la fel şi pentru publicul, pe care îl aşteptăm cu drag la spectacol.» (Felix Alexa)

 

Aflată la a X-a ediție, Gala STAR se dorește a fi o sărbătoare a actorului și o rememorare a celor mai frumoase întâlniri artistice, umane, din cadrul festivalului. Cu ocazia acestei ediții aniversare, publicul va avea ocazia să revadă în secțiunea de Recitaluri extraordinare și câștigători ai Marelui Premiu din edițiile precedente, dar și noi spectacole inedite susținute de personalități ale scenei românești de teatru.