suprafață: 45 mp
Destinat inițial primirii oaspeților, foaierul situat la parter este inima casei boierești de secol XIX, un spațiu spectaculos, bogat decorat cu elemente eclectice de inspirație art nouveau, baroc și de stil neoromânesc. Elementul central al încăperii este un iluminator realizat manual din vitralii pictate în plumb ce conferă un joc de lumină și culoare spațiului. Formată din doi pereți cortină de sticlă în ramă și decorațiuni sculptate în lemn masiv, încăperea are acces spre Sala Recital și Sala de Conferințe. Accesibil din holul central al clădirii, foaierul are 45 de metri pătrați și este un spațiu perfect pentru evenimente de lansare, conferințe și concerte de cameră.