Artişti nominalizaţi la premiile Grammy, senzaţii noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe şi muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România şi Franţa vin la Bucureşti pentru o nouă ediţie Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, Bucharest Jazz Festival 2023 aduce, pe de o parte, trei zile de concerte live la Combinatul Fondului Plastic (8-10 septembrie) şi un preview special de concerte cu acces gratuit în prima zi de festival, pe 7 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni. Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Terence Blanchard, Lee Konitz și Marilyn Mazur, Bucharest Jazz Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Noul curator al festivalului este Ana-Cristina Leonte, o voce importantă a jazzului românesc, compozitor și lider de trupă, absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București. A organizat și a luat parte la numeroase concerte, proiecte și inițiative culturale, colaborând cu numeroși artiști ai scenei de jazz românești și internaţionale, ai scenei muzicale underground, sau cu artiști care activează în domenii precum dansul contemporan, teatru și film artistic. Dintre aceste colaborări îi amintim pe muzicienii Albert Tajti, Tavi Scurtu, Alexandru Arcuș, Michael Acker, Alex Munte, Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Raynald Colom, George Dumitriu, Juhasz Gabor, Rohan Dasgupta, Daniele di Pentima, Cristian Soleanu, Mihai Iordache, Sorin Romanescu, Paolo Profeti, Ciprian Pop, Sebastian Burneci, Electric Brother, Razvan Suma, pe performerii Cosmin Manolescu, Denis Bolborea, Andreea Belu, Anamaria Guguian, Alina Ușurelu, pe regizorii de teatru Nona Ciobanu și Matei Grunberg, regizorii de film Nae Caramfil, Gabriel Durlan și Germain Kanda și artistul vizual Andrei Cozlac.

În ultimii ani își lărgește aria de activitate în direcția managementului cultural, creează, curatoriază, implementează și colaborează în proiecte culturale precum „Cultfort – fortăreață culturală urbană” (2023), JAM CIRCLE (2021), Artist in Church (2020), I AM YOU (2019) etc.

Are în palmares 3 albume de autor, fiind prima vocalistă de jazz din România care realizează un disc cu propriile sale compoziții: Secret Lover (2014), Angel minus Wings (2016), Dream House (2019), dar are numeroase alte apariții discografice precum: Blue Noise – Portrait (2018)
Paolo Profeti European Collective – Glide (2018), Bucharest Jazz Orchestra – Povești din București (2015), Jazzappella – De Crăciun (2014), Kumm – A misterious place called somewhere (2014) etc.

A câștigat numeroase premii la competițiile de jazz, cum ar fi titlul pentru Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional „Johnny Răducanu” (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz (2012).

Festivalul de la Bucureşti ia startul în acest an pe 7 septembrie cu o seară specială de concerte cu acces liber la ARCUB – Hanul Gabroveni. Până pe 10 septembrie, Bucharest Jazz Festival va continua cu alte trei zile de concerte live şi jam sessions la Combinatul Fondului Plastic.

Printre capetele de afiş ale ediţiei din 2023, colectivul muzical din Londra – Nubiyan Twist aduce la Bucharest Jazz Festival  ritmuri de hip-hop, jazz, soul şi afrobeat. Selectaţi de David Byrne să cânte la prestigioasa Queen Elizabeth Hall şi aplaudaţi la Glastonbury, Shambala sau Edinburgh Jazz Festival, formaţia chitaristului şi producătorului Tom Excell are reputaţia unor prestaţii live explozive ce îmbină sunetul instrumentelor de suflat cu voci feminine puternice, mc’ing, live dubs şi ritmuri reggae, soul, jazz, latin şi dance.

Saxofonistul nominalizat la Grammy, Ben Wendel este unul dintre artiştii care vin pentru prima dată la Bucharest Jazz Festival. Unul dintre cei mai inovatori şi prolifici muzicieni ai generaţiei sale, Wendel a cântat cu Prince, Snoop Dog, Ignacio Berroa şi Tigran Hamasyan. Saxofonistul de origine canadiană va urca pe scena festivalului alături de Shai Maestro, Ofri, Nehemya şi Orlando LeFleming.

Printre cele mai interesante colaborări ale ediţiei, artistul german Tobias Hoffmann prezintă publicului din România ultimul său album „Conspiracy” alături de Big Band Radio România şi chitaristul finlandez Vilkka Wahl în calitate de solist. Saxofonist şi compozitor, Tobias Hoffmann va urca pe scena de la Combinatul Fondului Plastic în calitate de dirijor. Printre piesele pe care fanii festivalului vor avea ocazia să le asculte la concertul din septembrie, se numără compoziţii premiate, printre care „Relentless”, care a primit distincţia de „Outstanding Original Composition” şi „Conspiracy”, și a câştigat locul trei la „Bill Conti Big Band Arranging & Composition Competition” în Los Angeles.

Prezenţă inedită în programul ediţiei din acest an este concertul Norzeatic și Qinta Spartă, ce aduce pe scena festivalului pe unul dintre reprezentanţii rap-ului românesc – Norzeatic care va energiza atmosfera de la Combinatul Fondului Plastic cu rime postmoderne şi ritmuri groovy alături de artiştii Mihai Iordache, Albert Tajti, Tavi Scurtu, Electric Brother, Florian Mikuta, Mike Alex, Lolo Noukpetor și DJ Tzuc.

Din line-up-ul Bucharest Jazz Festival fac parte Mircea Tiberian Quartet, Gin Tonic Orchestra, Anita Petruescu Group, Muntet, Lukács Márton Live Set, Sorin Romanescu Trio, Sebastian Spanache şi mulţi alţii.

Programul Bucharest Jazz Festival va fi disponibil curând pe arcub.ro şi bucharestjazzfestival.ro.

Biletele vor fi puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și vor putea fi achiziționate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).

Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Partener principal: Radio Europa FM

Cu sprijinul: Kaufland România

Parteneri media: Black Rhino Radio, București FM, Agerpres.ro, STB, Zile și nopți, Daily Magazine

Despre Combinatul Fondului Plastic

Combinatul Fondului Plastic a fost construit de Uniunea Artiștilor în anii 1966–1972 ca o fabrică, un grup de clădiri multifuncționale, unde puteau fi produse opere de artă de diferite medii. Cu timpul, multe dintre spaţiile industriale au fost reconvertite, iar locaţia a devenit astăzi o platformă artistică şi o destinaţie culturală reunind spaţii expoziţionale, organizaţii şi ateliere pentru artişti. De-a lungul timpuui, Combinatul Fondului Plastic a fost gazdă pentru evenimente de referinţă pentru oraş, precum Romanian Design Week, DIPLOMA, Art in Progress.

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din Capitală. Debutează în Piața George Enescu în 2011, sub denumirea ARCUB Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festival membru al European Jazz Network, Bucharest Jazz Festival pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu nouă ediţii de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.

Foto: Nubiyan Twist