BILETE

Expoziția „Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” va fi deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni, în sălile Coloanelor, Lipscani și Gabroveni, și reunește peste 190 de lucrări reprezentative din diferite etape ale carierei sale, incluzând atât ilustrații iconice, cât și piese mai puțin cunoscute. Temele abordate în operele sale precum mitologia, fantasticul și realitățile sociale contemporane, reflectă o profunzime artistică ce invită la reflecție asupra complexității vieții și frumuseții cotidianului, aducând în prim-plan paradoxurile existenței umane printr-o estetică barocă și simbolică. Stilul său, influențat de Art Nouveau și diverse culturi internaționale, explorează modernitatea și schimbările sociale într-o manieră ce demonstrează o cunoaștere vastă a istoriei artei.

„Tudor Banuș acompaniază umanitatea în drumul său către un apocalips inevitabil, în timp ce, din când în când, are forța să ne facă să râdem. Aceasta nu este cea mai mică dintre calitățile sale diverse și deconcertante.” – Jean-Luc Chalumeau, critic de artă.

Lucrările lui Tudor Banuș se remarcă printr-o tehnică desăvârșită și o imaginație bogată, care îmbină elemente umane, vegetale și animale în compoziții eterogene, comparabile cu cele ale artistului de secol XV, Hieronymus Bosch, ale cărui opere sunt caracterizate printr-un stil enigmatic și imaginativ. Artistul investighează credințele și miturile contemporane, adaptându-se la o lume în continuă schimbare, cu o viziune profundă asupra coerenței și obsesiilor societății actuale. Arta sa rămâne atemporală, relevantă într-o lume postmodernă, grăbită și materialistă.

Criticul Alain Bosquet aprecia în 1980 că Tudor Banuș aduce în prim-plan fricile și nesiguranțele noastre într-un „univers carceral”, în care pământul devine nelocuibil și pericolele provin din noi înșine. Arta sa, un baroc reînnoit continuu, reprezintă un „antidot miraculos” pentru această stare iremediabilă. Obsesia artistului pentru granițele dintre real și ireal reflectă agasarea cosmică pe care o trăim, iar viziunea sa asupra lumii este marcată de un echilibru între elemente prețioase, decadente și tragice.  

Mircea Cărtărescu, prieten și colaborator de lungă durată al artistului, subliniază că „arta lui Tudor Banuș este o mărturie că maeștrii încă există, încă lucrează, și că-n jurul lor se-nvârtește încă sfera pieritoare pe care trăim”. Expozițiile și ilustrațiile sale au avut un impact major nu doar în cercurile artistice, ci și asupra educației culturale a publicului, consolidându-i reputația internațională.

În urma solicitărilor venite din partea publicului tânăr de a vizita expoziția „Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” și de a se implica activ în a descoperi opera cunoscutului grafician, perioada de vizitare a expoziției de la ARCUB – Hanul Gabroveni a fost prelungită până la 24 noiembrie. Totodată, pentru a aduce tinerii mai aproape de arta contemporană, într-un mod interactiv și educativ, în cadrul proiectului se vor desfășura și o serie de ateliere de creație dedicate copiilor și liceenilor. Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, expoziția, programată inițial până la data de 12 noiembrie, este o ocazie specială de a descoperi lucrările unui artist român cu o carieră impresionantă pe plan internațional și face parte din demersul ARCUB de a promova talentele autohtone de renume în spațiul cultural local.

Totodată, pentru a aduce tinerii mai aproape de arta contemporană, într-un mod interactiv și educativ, în cadrul proiectului se vor desfășura și o serie de ateliere de creație dedicate copiilor și liceenilor. 

În cadrul expoziției dedicate lui Tudor Banuș se va desfășura atelierul de creație „Micii exploratori în lumi fantastice”, destinat copiilor din ciclul primar și gimnazial, oferindu-le o oportunitate de a explora arta într-un mod educativ și distractiv. Coordonat de Daniela Vârlan, artist profesionist cu experiență în educația formală și non-formală, scopul principal al atelierului este ca participanții să se familiarizeze cu limbajul vizual și tehnicile artistice. În plus, aceștia vor învăța despre arta contemporană și își vor dezvolta abilități esențiale precum creativitatea, stimulându-le încrederea în sine și deschiderea spre experimentare, fără teama de eșec.

Prima etapă a atelierului începe cu descoperirea expoziției ARCUB, ca punct de plecare în parcursul educativ. Copiii vor avea ocazia să se inspire din lucrările lui Tudor Banuș și să le exploreze în cadrul unui tur al expoziției.

În cea de-a doua etapă are loc partea practică, unde copiii vor folosi diverse tehnici artistice, precum desenul, pictura și alte mijloace vizuale, într-un mediu prietenos și stimulant. În acest proces, copiii vor fi încurajați să-și exprime liber ideile creative, să experimenteze diverse abordări artistice și să descopere diferite tehnici și materiale.

Atelierul „Micii exploratori în lumi fantastice” se va desfășura sâmbătă, 16 noiembrie, ora 10:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, are durata de o oră și 30 de minute și este coordonat de Daniela Vârlan. Biletele sunt disponibile la prețul de 25 lei/persoană și pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro, entertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).

Atelierul „De la inspirație la creație – În lumea fantastică a lui Tudor Banuș” se adresează elevilor de liceu și îmbină explorarea creativă cu învățarea tehnică, oferindu-le o incursiune în universul lui Tudor Banuș, prin studiul detaliilor și expresivității grafice din lucrările artistului. Sub îndrumarea coordonatorului Justinian Scărlătescu, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, participanții vor avea o experiență practică și educativă prin care să-și dezvolte abilitățile artistice și tehnice. Atelierul își propune să stimuleze gândirea critică, atenția la detalii și încrederea în propriile capacități creative, într-un cadru de colaborare și învățare.

În prima etapă, atelierul începe cu o vizită explicativă în expoziție, unde elevii vor avea ocazia să descopere și să se inspire din lucrările lui Tudor Banuș. În cea de-a doua etapă, elevii vor experimenta tehnici grafice recreând universul unei lucrări semnate de Tudor Banuș, folosind materiale specifice desenului grafic, linere, tușuri, s.a.. O lucrare a artistului va fi modelul inspirațional, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile grafice prin interpretări proprii.

Atelierul „De la inspirație la creație – În lumea fantastică a lui Tudor Banuș”, destinat elevilor din ciclul liceal,  cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, se va desfășura duminică, 24 noiembrieora 10:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, are o durată de două ore și este coordonat de Justinian Scărlătescu. Biletele sunt disponibile la prețul de 25 lei/persoană și pot fi achiziționate online, de pe arcub.roentertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).

Expoziția „Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată în perioada 12 octombrie – 24 noiembrie 2024, în sălile: ColoanelorLipscaniGabroveni, de marți până duminică, între orele 12:00-20:00. În zilele de luni, expoziția este închisă.

Biletele pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani nr. 84-90). Prețul biletelor este de 35 de lei (preț întreg) și 25 de lei (preț redus pentru elevi, studenți și pensionari).

Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Cu sprijinul: Institutul Francez din România

Parteneri media: Radio France International, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM, Adevărul, Historia, Observator Cultural, Propagarta, Agerpres, Zile și Nopți, Happ.ro, Societatea de Transport București

Tudor Banuș

Tudor Banuș, născut în 1947 la București, este un artist grafic de renume internațional, recunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul ilustrației și al artei grafice. Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, Banuș a ales să-și dezvolte cariera artistică în Franța, unde s-a stabilit în 1972. De-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, a colaborat cu peste 50 de publicații de prestigiu, inclusiv The New York TimesLe Monde și Die Zeit, aducându-și aportul la cultura vizuală contemporană prin ilustrații inovatoare și captivante.

Stilul său este caracterizat printr-o fuziune între tehnici tradiționale și influențe postmoderne, explorând teme profunde ce reflectă complexitatea existenței umane. Tudor Banuș a ilustrat peste 30 de cărți, printre care lucrări ale unor autori celebri precum Jules Verne, Frații Grimm și Mircea Cărtărescu. Recunoașterea sa a culminat cu premii importante, inclusiv Premiul Național pentru ilustrarea cărții Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu, evidențiind impactul său semnificativ asupra literaturii pentru copii și a culturii românești.

Pe lângă activitatea sa ca artist grafic, Tudor Banuș a organizat peste 85 de expoziții personale în întreaga lume, consolidându-și reputația ca un ambasador al creativității românești. Prin lucrările sale, el reușește să capteze atenția publicului și să provoace o reflecție asupra relației dintre arta tradițională și societatea modernă, continuând să inspire generații de artiști și iubitori de artă.