„Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” de la ARCUB – Hanul Gabroveni se prelungește până la 24 noiembrie și va include ateliere dedicate publicului tânăr
În urma solicitărilor venite din partea publicului tânăr de a vizita expoziția „Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” și de a se implica activ în a descoperi opera cunoscutului grafician, perioada de vizitare a expoziției de la ARCUB – Hanul Gabroveni a fost prelungită până la 24 noiembrie. Totodată, pentru a aduce tinerii mai aproape de arta contemporană, într-un mod interactiv și educativ, în cadrul proiectului se vor desfășura și o serie de ateliere de creație dedicate copiilor și liceenilor. Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, expoziția, programată inițial până la data de 12 noiembrie, este o ocazie specială de a descoperi lucrările unui artist român cu o carieră impresionantă pe plan internațional și face parte din demersul ARCUB de a promova talentele autohtone de renume în spațiul cultural local.
Despre expoziție
„Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” reunește peste 190 de lucrări ce reflectă exuberanța imaginației și măiestria tehnică a artistului, de la teme mitologice și fantastice la realități sociale actuale. Stilul distinct al lui Banuș, influențat de Art Nouveau și culturi internaționale, aduce o reinterpretare modernă transformărilor sociale și demonstrează o profundă înțelegere a istoriei artei. Fiecare operă oferă o incursiune în universul simbolistic al artistului, aducând în prim-plan rolul artei ca instrument de reflecție și provocare a normelor.
Expoziția prezentată la ARCUB pune în lumină complexitatea viziunii artistului, marcată de o critică subtilă a societății moderne și de fascinația pentru detaliul baroc.
„MICII EXPLORATORI ÎN LUMI FANTASTICE” | ATELIER PENTRU COPII | 6-12 ani | 16 noiembrie 2024, ora 10:00
În cadrul expoziției dedicate lui Tudor Banuș se va desfășura atelierul de creație „Micii exploratori în lumi fantastice”, destinat copiilor din ciclul primar și gimnazial, oferindu-le o oportunitate de a explora arta într-un mod educativ și distractiv. Coordonat de Daniela Vârlan, artist profesionist cu experiență în educația formală și non-formală, scopul principal al atelierului este ca participanții să se familiarizeze cu limbajul vizual și tehnicile artistice. În plus, aceștia vor învăța despre arta contemporană și își vor dezvolta abilități esențiale precum creativitatea, stimulându-le încrederea în sine și deschiderea spre experimentare, fără teama de eșec.
Prima etapă a atelierului începe cu descoperirea expoziției ARCUB, ca punct de plecare în parcursul educativ. Copiii vor avea ocazia să se inspire din lucrările lui Tudor Banuș și să le exploreze în cadrul unui tur al expoziției.
În cea de-a doua etapă are loc partea practică, unde copiii vor folosi diverse tehnici artistice, precum desenul, pictura și alte mijloace vizuale, într-un mediu prietenos și stimulant. În acest proces, copiii vor fi încurajați să-și exprime liber ideile creative, să experimenteze diverse abordări artistice și să descopere diferite tehnici și materiale.
Atelierul „Micii exploratori în lumi fantastice” se va desfășura sâmbătă, 16 noiembrie, ora 10:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, are durata de o oră și 30 de minute și este coordonat de Daniela Vârlan. Biletele sunt disponibile la prețul de 25 lei/persoană și pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro, entertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).
„DE LA INSPIRAȚIE LA CREAȚIE – ÎN LUMEA FANTASTICĂ A LUI TUDOR BANUȘ” | ATELIER PENTRU LICEENI | 14-16 ani | 24 noiembrie 2024, ora 10:00
Atelierul „De la inspirație la creație – În lumea fantastică a lui Tudor Banuș” se adresează elevilor de liceu și îmbină explorarea creativă cu învățarea tehnică, oferindu-le o incursiune în universul lui Tudor Banuș, prin studiul detaliilor și expresivității grafice din lucrările artistului. Sub îndrumarea coordonatorului Justinian Scărlătescu, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, participanții vor avea o experiență practică și educativă prin care să-și dezvolte abilitățile artistice și tehnice. Atelierul își propune să stimuleze gândirea critică, atenția la detalii și încrederea în propriile capacități creative, într-un cadru de colaborare și învățare.
În prima etapă, atelierul începe cu o vizită explicativă în expoziție, unde elevii vor avea ocazia să descopere și să se inspire din lucrările lui Tudor Banuș. În cea de-a doua etapă, elevii vor experimenta tehnici grafice recreând universul unei lucrări semnate de Tudor Banuș, folosind materiale specifice desenului grafic, linere, tușuri, s.a.. O lucrare a artistului va fi modelul inspirațional, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile grafice prin interpretări proprii.
Atelierul „De la inspirație la creație – În lumea fantastică a lui Tudor Banuș”, destinat elevilor din ciclul liceal, cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, se va desfășura duminică, 24 noiembrie, ora 10:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, are o durată de două ore și este coordonat de Justinian Scărlătescu. Biletele sunt disponibile la prețul de 25 lei/persoană și pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro, entertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).
Informații utile
Expoziția „Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat” este deschisă între 12 octombrie și 24 noiembrie 2024, de marți până duminică, între orele 12:00 și 20:00, în sălile Coloanelor, Lipscani și Gabroveni de la ARCUB – Hanul Gabroveni. Biletele pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro și entertix.ro, sau de la casa de bilete ARCUB (strada Gabroveni nr. 50-53), la prețul de 35 de lei (preț întreg) și 25 de lei (preț redus pentru elevi, studenți și pensionari).
Biletele pentru atelierele pentru copii și liceeni sunt disponibile la prețul de 25 lei/atelier și pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro, entertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Numărul maxim de participanți pentru fiecare atelier este de 15 elevi. Materialele necesare pentru activitățile practice din cadrul atelierelor vor fi puse la dispoziție de ARCUB.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Cu sprijinul: Institutul Francez din România
Parteneri media: Radio France Internationale România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM, Adevărul, Historia, Observator Cultural, Propagarta, Agerpres, Zile și Nopți, Happ.ro, Societatea de Transport București