Pentru a sărbători preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Belgia, Ambasada Regatului Belgiei la Bucureşti în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArcuB – Centrul de Proiecte Culturale, organizează un eveniment cultural în data de 8 iulie.

Spectacolul, care marchează totodată şi 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi Belgia, va avea loc în Piaţa „George Enescu”, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), începând cu ora 18.30.

În cadrul manifestării va avea loc o paradă militară comună (pe str. Dem I. Dobrescu, din Bd. Nicolae Bălcescu spre Calea Victoriei, prin faţa BCU, către Piaţa „George Enescu”, iar la întoarcere pe Calea Victoriei către Cercul Militar Naţional) şi un concert al muzicilor militare belgiene şi româneşti.

În spaţiul special amenajat cu tribune pentru public şi invitaţii oficiali, va fi montat un aranjament floral impresionant,  creat de artistul belgian Daniel Ost, cel mai mare designer floral al lumii.
Cu acelasi prilej, se va deschide şi un mic târg de produse specific belgiene, care va fi amplasat în parcarea din faţa Ateneului Român, la câţiva metri de Piaţa Enescu. Aici, publicul va primi informaţii despre Uniunea Europeană şi va putea degusta mâncăruri şi băuturi belgiene.


Vezi Comunicatul de presa