După o primă ediţie în 2015, cu peste 5.000 de participanţi şi 15 trupe româneşti, ARCUB a propus pentru Sound & Vision 2016 acelaşi melanj de cultură urbană alternativă plasată într una dintre locaţiile istorice ale Bucureştiului, Gara Regală Băneasa. Adresat bucureștenilor deschiși către cele mai diverse inițiative din cultura urbană, ARCUB inaugurează în 2015 primul festival de muzică alternativă 100% românească, care promovează scena muzicală underground prin trei zile de concerte hip-hop, dance, rock alternativ și electro.

Încă de la prima ediție, Sound & Vision a reușit să devină  o pată de culoare în peisajul evenimentelor bucureștene, prin promovarea unor artiști greu de încadrat într-un singur gen muzical. Lineup-ul primelor ediții a fost format de nume precum Silent Strike, Lucia, Hot Casandra, ROA, Mono Jacks, Cred că sunt extraterestru, Moonlight Breakfast, Temple Invisible și Golan. DJ set urile şi vizualurile 3D ale celor de la Mindscape Visual Studio au stimulat percepţiile celor pre  zenţi şi au întreţinut acest melanj senzorial 100% românesc.