SERATE MUZICALE ÎN BUCUREŞTI
Proiectul cultural „Serate Muzicale in Bucuresti „ continua cu Serata Italiana, ce va avea loc la Atheneul Roman, pe 22 septembrie, la 0ra 19.00. Organizatorul acestui proiect este Asociatia Culturală Lanto Arte, in parteneriat cu ArCuB. Coorganizatori ai acestui mare proiect sunt TVR Cultural şi Flarmonica “George Enescu”, sub patronajul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Parteneri media: Radio România Muzical şi Radio Romania Cultural.
Minunatele piese ale compzitorilor italieni vor fi interpretate de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta dirijorului Jin Wang.
Un plus de frumusete il va aduce tanara soprana Ana Cebotari, care va debuta in aceasta seara pe scena Atheneului Roman.
Vom putea asculta in Serata Italiana atat bucati simfonice cat si arii devenite atat de celebre : Uvertura operei “Forta destinului”de G. Verdi, Aria Norinei“ Quel guardo il cavaliere “ din opera Don Pasquale de G. Donizetti , Intermezzo de P. Mascagni , Aria Mussetei din Boema de G. Puccini , Uvertura operei “ Wilhelm Tell “ de G.Rossini,
Uvertura operei “Barbierul din Sevilia” de G. Rossini , Traviata – Aria Violetei “ E strano….Sempre libera “ de G. Verdi ; La Gazza ladra de G. Rossini si Marsul triumphal dinAida de G. Verdi.
Cele 21 de concerte de muzică clasică – adunate sub numele Serate Muzicale în Bucureşti, a început pe 14 iulie.. Manifestarea, o ofertă de suflet făcută iubitorilor de muzică de cea mai bună calitate, dar şi celor care vor să-şi lărgească zestrea de cunoştinţe, se va încheia pe 30 noiembrie. În fiecare a treia zi a săptămânii, mari nume de interpreţi români şi străini, dirijori de mare prestigiu, orchestre camerale şi simfonice, vor menţine aprinse luminile scenei Atheneului.
Repertoriul este compus din cele mai frumoase şi atractive piese de muzică clasică, fiind adresat deopotrivă cunoscătorilor cât şi celor mai puţin acomodaţi cu acest gen, cărora organizatorii le garantează că, odată intraţi în sala de concert, vor descoperi dorinţa de a primi muzica clasică, pentru totdeauna, în viaţa lor.
I-am ascultat deja pe Mihaela Martin şi pe Thomas Hoppe, în concertul din 14 iulie. Pe 21 iulie ne-au încântat membrii Cvartetului de Coarde Ad Libitum, care face furori în lumea întreagă. Au urmat violonistul Liviu Prunaru şi pianista Dana Protopopescu. violoniştii Alexandru Tomescu, Silvia Marcovici şi Bogdan Zvorişteanu, pianiştii Valentin Gheorghiu, Martino Tirimo, Aimo Pagin, urmeaza pianistii Gunilla Sussmann si Michael Roll. Participa Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Virtuozii din Bucureşti, Orchestra Româna de Tineret, maeştrii Cristian Mandeal şi Horia Andreescu, dar şi un mare numar de artişti tineri excepţionali, care vor cânta alături de aceste mari nume ale muzicii.
Toate concertele proiectului cultural Serate Muzicale in Bucuresti sunt inregistrate si difuzate de canalul TVR Cultural si posturile Radio Romania Muzical si Radio Romania Cultural.