Schneider & Schuster
Locurile pentru promoția „Ia-ți un bilet la piesa Schneider & Schuster din 29 octombrie și primești un loc gratuit” s-au ocupat. Bilete la prețul de 35 RON și 25 RON sunt disponibile aici.
Actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki joacă pe scena ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București de pe strada Lipscani, nr. 84-90, în spectacolul Schneider & Schuster, regizat de Lucian Pavel pe 29 octombrie 2016, de la ora 20.00.
Schneider & Schuster prezintă într-un cadru dramatic, înțesat cu momente umoristice, povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare. Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.
Piesa de teatru, scrisă în anul 1993 de Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, este regizată și ilustrată muzical de actorul Lucian Pavel, cunoscut pentru rolurile din „Și veni barbatul la femeie” si din recenta productie a Teatrului de Comedie – „Nina”. Textul lui Joshua Sobol, în traducerea Adei Maria Ichim, exploatează intens talentul, experiența și disponibiliatea artistică a doi actori, aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Costumele și decorurile sunt realizate de scenograful Mihai Păcurar, iar mișcarea scenică poartă semnătura coregrafei Silvia Călin.
”Piesa este o cronică dramatică inteligentă, povestită cu detașare, plină de farse. Ale istoriei, ale profesiei artei actorului, ale vieții. O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. E despre umor. Și mai ales despre hazul cu care te privești în fiecare zi, chiar dacă festele pe care ți le joacă viața, istoria, pot fi fatale. Dacă îți lipsește acel umor sau îl rătăcești, ești pierdut”, mărturisește Lucian Pavel.
Traducător: ADA MARIA ICHIM
Actori: MIHAI CĂLIN
RICHARD BOVNOCZKI
Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL
Scenografie: MIHAI PĂCURAR
Grafica afis: MIHAI PĂCURAR
Prețul unui bilet este de 35 de lei, iar pentru studenți, elevi și pensionari, prețul biletului este 25 de lei.
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90, deschisă marți-vineri 15:00 -20:00, sâmbătă și duminică – cu două ore înainte de spectacol), în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVEL CENTER, BiletFan – stația de metrou Unirii 1, Librăria Mihai Eminescu, punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, Teatrul Elisabeta și online pe https://arcub.ro/bilete-2/, www.bilet.ro.