Regina nopții, de Leta Popescu I TEATRUL DRAMATIC „FANI TARDINI” GALAȚI
Făcând parte din programul său de teatru popular și încheind o trilogie inspirată din propria sa biografie, textul și spectacolul Letei Popescu recreează cu nostalgie, umor (uneori hâtru, uneori caustic), cu emoție, dar și autoironie, atmosfera satului românesc. Este o întoarcere în copilăria autoarei, în același timp o resimțim ca pe o întoarcere în copilăria fiecăruia dintre noi, oriunde ar fi fost ea trăită, prin puternica încărcătură de adevăr uman pe care spectacolul îl conține și care, în profunzimea sa, transcende timpul și locul. Leta Popescu nu este însă singură, ci este acompaniată în demersul său artistic de o trupă care „se aruncă” în spectacol, cu plăcere de joc și dorință de performanță. În cadrul Festivalului Național de Comedie Galați 2024, actrița Oana Mogoș a primit Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru întruchiparea personajului Valeria din spectacol. Alături de ea, Radu-Andrei Horghidan și Răzvan Klop au câștigat Premiul pentru Cel mai bun cuplu comic, pentru rolurile fraților Doru și Călin. Spectacolul „Regina nopții” are, totodată, patru nominalizări la Premiile UNITER 2025: Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal (Oana Mogoș), Premiul pentru Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută și Premiul pentru Cea mai bună muzică originală și sound design (Csaba Boros).
„Am scris «Regina nopții» cu gândul la locul copilăriei mele, iar actorii au propus texte și povești cu gândul la atmosfera satului tradițional în care au crescut. În acest spectacol celebrăm lumea de la țara ducând mai departe câteva povești de iubire și o criticăm atunci când tradiția nu e mereu cea mai bună opțiune de viață. Un spectacol la care s-a lucrat cu bucurie și cu o lacrima in colțul ochiului. Pe ambele le dăruim spectatorului care a copilărit sau nu la țară.” (Leta Popescu)
„E o lume a Letei care gravitează în jurul unui personaj de fantastice dimensiuni, pe care literatura de manual l-ar numi personajul bunicii, dar pe care biografia multora dintre noi îl numesc Mamaie, figură iconică a devenirii noastre, legătura în carne și oase cu acel trecut despre care ne vorbesc podcasturile, site-urile și rețelele. Mamaia e Oana Mogoș, acea actriță care, pe bază de zâmbet, privire și voce, domină scena, acea prezență care adună și fixează atenția, acea colegă care își pune în valoare partenerele și partenerii de scenă, acel punct fix în jurul căruia gravitează jocul actorilor și joaca nepoților. Mogoș în Valeria / Oana în Mamaie e genul de întâlnire care îmbujorează și cel mai sceptic spectator (hai și critic, în măsura în care Galațiul nu e prea departe) și care construiește memoria afectivă a teatrului și oamenilor săi.” (Mihai Brezeanu, „Mogoș. Oana Mogoș – Regina nopții”, Agenda LiterNet)
Regina nopții
de Leta Popescu
24 și 25 mai 2025 I ora 19.00 I Sala Mare – ARCUB
Regia: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Cu: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Klop, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.
Mișcare scenică: Elena Anghel
Muzică: Csaba Boros
Versuri: Oana Mogoș
Preparator muzical: Monica Măciuceanu
Regie tehnică: Gigi Busuioc
Asistență regie: Lavinia Eiler
Operator sunet: Dan Nedelescu
Operator lumini: Marian Tarazi
Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
Durata spectacolului: 2 ore
Reprezentația din 25 mai este urmată de o sesiune de Q&A, moderată de Oana Borș.
Spectacolul este supratitrat în limba engleză.
Prețuri bilete:
Cat. I – 127,14 lei
Cat. II – 105,95 lei
Biletele sunt disponibile online, pe arcub.ro, iabilet.ro, în magazinele partenere iabilet.ro, și fizic, la Casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr. 84-90).
Despre Leta Popescu
Leta Popescu activează pe scenele din România începând cu anul 2013. Montează în teatrele naționale din Timișoara, Cluj, Craiova, Târgu Mureș, în Teatrul Figura Gheorgheni și Gong – Sibiu. Lucrează concomitent la Reactor – Cluj, Fabrica de Pensule, Zug.zone, Teatru3G – Târgu Mureș, Replika – București.Este interesată de dramaturgia autorilor contemporani de limbă română și maghiară, dar dramatizează și singură proză/poezie din același univers. Autorii dramatici cu care a colaborat sunt: Elise Wilk, Peca Ștefan, Alexa Băcanu, Mihaela Michailov, Nicoleta Esinencu, Ana Cucu Popescu, Alexandra Pâzgu, Gabriel Sandu, cărora li se alătură în proiectele viitoare Maria Manolescu. Leta Popescu își creează propriile proiecte regizorale, cum ar fi „De la proză la spectacol”, proiect în care sunt dramatizați autori contemporani români și din care au rezultat spectacolele „Sfârșit” (proză de Florin Lăzărescu), „Poker” (Bogdan Coșa), „Ghinga” (Dan Coman).
Leta abordează în spectacolele sale teme ale prezentului, încercând să depisteze vibrațiile lumii trăite împreună cu echipa artistică. Spectacolele Letei Popescu au fost selectate pe parcursul anilor în festivaluri importante din țară, dintre care amintim: Festivalul Național de Teatru București, FEST-FDR Timișoara, Festivalul de Teatru Nou Arad, Festivalul de Teatru Scurt Oradea, Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Festivalul Temps d’Images Cluj.
Spectacolul „Regina nopții” este prezentat în cadrul Stagiunii Internaționale de Teatru 2025, un proiect al Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Culturală „Camil Petrescu”.
Parteneri media: Magic Fm, București Fm, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Liternet, Happ.ro, Daily Magazine, STB, Getica OOH, Media Advertising, Cărturești, Zile și Nopți, AMteatru
Credit foto: Regina nopții / C. Crafciuc