Piața George Enescu | 31 decembrie | 19:00

  

Printre cei mai fredonați artiști și cele mai ascultate formații românești de pop, dance, rock și R&B urcă duminică, 31 decembrie, pe scena din Piața George Enescu, la Hit Revelion 2018, cea mai mare petrecere de revelion din Capitală, anunță organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei și ARCUB.

În ultima zi a anului, începând cu ora 19:00, în Piața George Enescu, petrecerea Hit Revelion 2018 ne poartă într-o călătorie muzicală de șase ore, în care zeci de nume precum Carla’s Dreams, Holograf, Loredana, Connect-R, Zoli TOTH Project, Delia, Voltaj, Florin Chilian, Corina, Vunk, Andra, Direcția 5, Randi sau Vescan vor cânta peste 100 de hituri românești pentru a sărbători trecerea dintre ani.

Organizatorii anunță un show dinamic și spectaculos cu momente de balet, artificii, efecte de lumină și o atmosferă specifică marilor spectacole de pe Broadway. Cu o scenografie elaborată, o scenă cameleon și o avant-scenă plasată în mijlocul mulțimii, călătoria muzicală Hit Revelion 2018 va fi percepută de public ca făcând parte dintr-un angrenaj scenotehnic uriaș, inspirat din mecanismul tonomatului muzical, care derulează în ritm alert hit după hit și poartă spectatorii din Piața George Enescu în ritmuri de dans spre noul an.

 

PROGRAM

19:00 – 20:00   Holograf, Direcția 5, Mihail, Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, Anna Lesko

20:00 – 21:00 Elena Gheorghe, Randi, Lidia Buble, Pepe, Connect-R, Vunk, Irina Rimes, Alina Eremia

21:00 – 22:00  Adrian Sîna, Florin Ristei & Vescan, Florin Chilian, Jo, Corina, Vanotek

22:00 – 23:00  Andra, Marius Moga, Delia

23:00 – 00:00  Voltaj, Loredana, Zoli TOTH Project

00:00 – 01:00    Carla’s Dreams

Spectacolul este prezentat de Ionela Năstase și CRBL.

DJ Silviu Andrei

Intrarea este liberă.

Partener media: TVR1