Pe 10 aprilie de la ora 19:00, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă spectacolul Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat, un one-woman show cu Cerasela Iosifescu, după texte de Margarita Karapanou, în montarea regizorului grec Yannis Paraskevopoulos. Scenografia și costumele sunt create de Lia Dogaru.

Virginia Woolf, Anne Sexton, Edgar Allan Poe, Tennessee Williams şi alţi scriitori de seamă apar ca nişte fantome îndărătul replicilor scurte, ca niște fișe clinice, se amestecă printre rândurile uneori crude, alteori de un umor grotesc, dar mereu pline de speranţa că, odată şi-odată, va veni izbăvirea. Prin moarte sau prin scris. Și, în cele din urmă, aceasta vine ca un dar dumnezeiesc, se transsubstanțializează prin scriitură, devine operă de artă, literatură, un mesaj plin de speranță, printr-o „punere în abis” care știe atât de multe despre abis.

Protagonista acestui one woman show este Cerasela Iosifescu, actriţă a Teatrului Nottara din Bucureşti şi a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Colaborarea dintre Yannis Paraskevopoulos şi Cerasela Iosifescu este una îndelungată, începând cu spectacolul Romeo şi Julieta, în 2005, la Teatrul Naţional din Craiova, şi continuând la același teatru cu Medeea de Euripide, în 2006, şi, recent, în 2015, cu Pescăruşul de Cehov.

Textul spectacolului este scris de Claudiu Sfirschi-Lăudat ca o „improvizație liberă” pe marginea unor opere literare semnate de scriitoarea Margarita Karapanou, care s-a luptat întreaga sa viață cu tulburarea maniaco-depresivă. Personajul principal al spectacolului, Lora, reflectă trăirile reale încercate de scriitoare, fiind condusă de autorul textului în fața spectatorului român pentru a povesti o experiență a unei lumi înfricoșătoare, bântuită de spectrul unei boli oarbe, care nu își alege victimele.

 

În urma apelului făcut de UNITER, încasările obținute se vor duce către Fondul de Solidaritate Teatrală, înființat pentru întrajutorarea artiștilor cu probleme de sănătate și existență.

 

Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat

Regia: Yannis Paraskevopoulos

Distribuție: Cerasela Iosifescu

Texte: Margarita Karapanou

Asistent regie: Claudiu Sfirschi-Lăudat

Scenografie & costume: Lia Dogaru

Grafică: Daniel Cozma

Fotografi: Daniel Cozma, Adi Bulboacă

Regizor tehnic & vizualuri: Vlad Lăzărescu

Coordonator tehnic: Bogdan Vladu

Lumini: Alexandru Măcrinici, Alexandru Mihăilă

Sunet: Alexandros Raptiș, Alexandru Petrescu

Mașiniști: Cosmin Andrei, Tudor Stoica

Cabinieră: Lucia Țintoiu, Petruța Birceanu

 

Spectacolul se va juca pe 8, 9 și 10 aprilie de la ora 19:00 la Sala Mare ARCUB – str. Lipscani nr. 84-90.

16+ – Atenție! Piesa conține scene cu limbaj licențios. Accesul copiilor sub 16 ani este interzis.

Cu sprijinul: AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Preţuri: 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II).