„Micii exploratori în lumi fantastice” I atelier pentru copii I 6-12 ani
În cadrul expoziției dedicate lui Tudor Banuș se va desfășura atelierul de creație „Micii exploratori în lumi fantastice”, destinat copiilor din ciclul primar și gimnazial, oferindu-le o oportunitate de a explora arta într-un mod educativ și distractiv. Coordonat de Daniela Vârlan, artist profesionist cu experiență în educația formală și non-formală, scopul principal al atelierului este ca participanții să se familiarizeze cu limbajul vizual și tehnicile artistice. În plus, aceștia vor învăța despre arta contemporană și își vor dezvolta abilități esențiale precum creativitatea, stimulându-le încrederea în sine și deschiderea spre experimentare, fără teama de eșec.
Prima etapă a atelierului începe cu descoperirea expoziției ARCUB, ca punct de plecare în parcursul educativ. Copiii vor avea ocazia să se inspire din lucrările lui Tudor Banuș și să le exploreze în cadrul unui tur al expoziției.
În cea de-a doua etapă are loc partea practică, unde copiii vor folosi diverse tehnici artistice, precum desenul, pictura și alte mijloace vizuale, într-un mediu prietenos și stimulant. În acest proces, copiii vor fi încurajați să-și exprime liber ideile creative, să experimenteze diverse abordări artistice și să descopere diferite tehnici și materiale.
Atelierul „Micii exploratori în lumi fantastice” se va desfășura sâmbătă, 16 noiembrie, ora 10:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, are durata de o oră și 30 de minute și este coordonat de Daniela Vârlan. Biletele sunt disponibile la prețul de 25 lei/persoană și pot fi achiziționate online, de pe arcub.ro, entertix.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).
Numărul maxim de participanți este de 15 elevi. Materialele necesare pentru activitățile practice din cadrul atelierelor vor fi puse la dispoziție de ARCUB.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București