Km 0 al Artei Contemporane
În perioada 7-18 iulie 2022, 37 de artiști francezi de la galeria pariziană de artă Rivoli 59 şi 20 de artişti români expun la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Coloanelor, în expoziţia de grup „Km 0 al Artei Contemporane”. Proiectul de schimb cultural româno-francez este iniţiat de artistul franco-român George Bodocan şi este organizat de Asociaţia 1001 Arte din Bucuresti, în parteneriat cu Asociația Rivoli 59, afiliată Primăriei din Paris, și cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.
Expoziţia „Km 0 al Artei Contemporane” prezintă peste 60 de lucrări din medii diverse, precum pictură, sculptură, colaj sau new media, ce abordează problematici actuale ale societăţii contemporane, precum protejarea mediului înconjurător, toleranță, feminism, solidaritate și pace.
Dacă lucrările artiștilor francezi propun publicului bucureștean o incursiune în diversitatea artei contemporane europene printr-o explozie de ritm și culoare, lumină și mișcare, lucrările artiștilor români reiau tema Bestiarului artistic, adaptată anului 2022.
Dialogul artistic se va finaliza în perioada 2-19 septembrie 2022, prin deplasarea expoziției „Km 0 al Artei Contemporane” a 35 de artiști români în galeria Rivoli 59 din Paris.
Expozițiile din cele două oraşe europene sunt însoțite de o serie de activități de cooperare culturală: rezidențe artistice atât pentru artiști francezi în București, cât și pentru artiști români la Paris, precum şi realizarea unei picturi murale în Bucureşti, lângă Ambasada Franței în România, și a unei picturi murale la Paris.
Motivațiile proiectului au în vedere condiția artistului tânăr român, marcată de lipsuri financiare, dar și de oportunități într-o societate caracterizată de numeroase tulburări sociale. În acest context, opt artiști consacrați vor fi alături de tinerii artişti ca o pledoarie pentru mentorat și solidaritate artistică.
„Lipsa de interes a publicului local față de fenomenul artei contemporane îi face pe mulți artiști valoroși să abandoneze cariera artistică înainte de 30 de ani,” declara Cristian Cojanu, manager cultural, curator 1001 Arte. În acest context, schimbul cultural româno-francez este necesar atât artiștilor români cât și publicului care apreciază arta contemporană, dar o consideră deseori inaccesibilă. Prea puțin promovată, extrem de codificată, ascunsă prin galerii în care doar câțiva inițiați pătrund, mesajul acestui schimb cultural este acela că artiştii tineri, indiferent unde profesează, au nevoie de încurajarea publicului.
Expoziţia „Km 0 al Artei Contemporane”
7-18 iulie 2022 | Vernisaj 7 iulie, ora 18:00
Sala Coloanelor, Sala Gabroveni, Sala Lipscani
Artişti expozanţi FR – Sala Coloanelor: Fuchsia / Valery Guo / Christine Perratzi / Lolita Bourdon / Marianne Vinégla Camara / Luigi La Ferla / Gaspard Delanoë / Céline Achour / Cynthia Pedrosa / Exposito Art / Sandra Cheres / Maï Kasahara / Paula Manuel Rubio / Alexis Tay / Jesper Boysen / Isabelle Marty / Eve Tesorio / Karin Kralova / Eduardo Fonseca / Maïtena Barret / Cesar Lombardo / Negin Rouhbakhsh / Aline Rousseaux / Francesco Bouhbal / Anita Savary / Aliocha / Pascal Foucart / KA / Yepar / Rémi Thouzeau / Gladpow / James Purpura / Mar del mar / Laura Le Houérou / Lara Brenne / Suisse Marocain / Liana Perez / George Bodocan
Artiști expozanți RO – Sala Gabroveni, Sala Lipscani: Bianca Ferăstrău / Dana & Stephane Maitec / Gabriela Culic / Anca Boeriu / Andrada Cristina Gheorghe / Cristina Cocis / Liliana Basarab / Raluca Ilaria Demetrescu / Monica Stănescu / Genţiana Bota / Aurel Vlad / Radu Carp / Beaver / Benterez / Arthur Bota / Mihai Chiţu / Theodor Grigoraş / Bogdan Mateiaş / Vali Chincişan / Tara von Neudorf / Otto Constantin / Alex Poteca / George Bodocan
Program de vizitare:
- 7 iulie, orele 18.00-20.00
- 8-18 iulie, orele 12.00-20.00
Accesul în cadrul expoziției este gratuit.