From Classic to Jazz, noul concert ARCUB Jazz Live, prezintă suitele pianistului Claude Bolling, pe 29 mai, la ARCUB – Hanul Gabroveni
From Classic to Jazz, următorul concert din stagiunea ARCUB Jazz Live, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, propune iubitorilor de jazz, la ARCUB – Hanul Gabroveni, pe 29 mai 2024, ora 19.00, un crossover între muzica clasică și jazz. Georgiana Mihăilă (flaut), Cătălin Răducanu (pian), Vlad Rațiu (contrabas) și Bogdan Pop (tobe) vor prezenta, în formula de cvartet, Suitele 1 și 2 pentru flaut și trio de jazz ale celebrului pianist, compozitor, jazzman și dirijor Claude Bolling.
Discipolul celebrului Duke Ellington, Claude Bolling a lăsat în urma sa o carieră impresionantă, fiind cunoscut drept inventatorul muzicii crossover, în care combină un trio de jazz cu un solist clasic. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte în acest sens sunt Suitele pentru flaut și trio de jazz cu pian, lansate în 1975, colaborare cu renumitul flautist Jean-Pierre Rampal, cu un succes răsunător peste Ocean, fiind nominalizate la Premiile Grammy și care s-au menținut timp de 530 de săptămâni în topul Billboard.
Concertul From Classic to Jazz de la ARCUB – Hanul Gabroveni readuce în atenția publicului unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Claude Bolling în interpretarea contemporană a tinerilor virtuozi Georgiana Mihăilă (flaut), Cătălin Răducanu (pian), Vlad Rațiu (contrabas) și Bogdan Pop (tobe).
De la momente de virtuozitate solistică până la interacțiuni energice între instrumentiști, următorul concert din stagiunea ARCUB Jazz Live propune publicului o experiență inedită, în care rigurozitatea muzicii clasice se îmbină armonios cu libertatea și expresivitatea jazzului.
Biletele pentru concertul From Classic to Jazz – Suitele 1 și 2 pentru flaut și trio de jazz de Claude Bolling (Georgiana Mihăilă – flaut, Cătălin Răducanu – pian, Vlad Rațiu – contrabas, Bogdan Pop – tobe), din 29 mai, ora 19.00, au fost puse în vânzare, la prețul de 50 lei, și pot fi achiziționate online, pe arcub.ro și entertix.ro, precum și la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90).
Claude Bolling
Figură proeminentă a muzicii secolului XX, pianistul Claude Bolling (1930-2020) a colaborat cu renumiți soliști de jazz precum Lionel Hampton, Roy Eldridge, Kenny Clarke, Rex Stewart, Buck Clayton, Albert Nicholas și l-a cunoscut personal pe Duke Ellington, care va exercita asupra sa o mare influență. A studiat la Conservatorul de muzică din Nisa, fiind elevul lui Marie Louise „Bob” Collin, pianistă, trompetistă și toboșară într-una dintre orchestrele de femei la modă în perioada interbelică. S-a remarcat la 16 ani, când a câștigat concursul de muzicieni amatori organizat de „Jazz Hot” și „Hot Club de France” la Paris. La aceeași vârstă și-a înființat prima sa formație muzicală de jazz, iar la 18 ani a înregistrat primul său disc. În 1956 a înființat unul dintre cele mai longevive big banduri de jazz, alături de care a interpretat muzica maestrului Duke Ellington, pentru ca mai apoi să înregistreze compoziții și orchestrații originale ce i-au adus numeroase premii. Colaborarea cu Boris Vian, pentru care a scris aranjamente ale „Chansons possibles et impossibles”, l-a propulsat în lumea variété-ului: numeroși artiști celebri din anii 1960 și 1970 au apelat la el pentru a le asigura producția muzicală a albumelor lor: Sacha Distel, Jacqueline François, Juliette Gréco, Henri Salvador, Brigitte Bardot. A scris coloana sonoră pentru peste 100 de filme, unele aducându-i un mare succes: „Borsalino”, „Louisiane”, „Flic Story”, „Le Magnifique”, „The Awakening”, „California Suite”, „Silver Bears”, „California Hotel”. Pioner în muzica crossover, ulterior colaborării cu Jean-Pierre Rampal, Claude Bolling a continuat să îmbine jazzul cu muzica clasică alături de muzicieni renumiți precum Alexandre Lagoya, violoniștii Pinchas Zukerman, Patrice Fontanarosa, violoncelistul Yo-Yo Ma și harpista Marielle Nordmann.
Georgiana Mihăilă (flaut)
Georgiana Mihăilă și-a finalizat studiile de licență și masterat la Universitatea Națională de Muzică din București. Între anii 2020 și 2022 a obținut două burse Erasmus și a studiat la Universitatea de Muzică Frédéric Chopin, clasa prof. Agata Igras, din Varșovia (Polonia) și în cadrul Norrköping Symphony Orchestra (Suedia), unde a avut parte de îndrumarea celor mai buni muzicieni. A participat la masterclass-uri cu Andrea Lieberknecht, Davide Formisano, Matthieu Gauci-Ancelin, André Cebrián, Ștefan Diaconu, Zofia Neugebauer, Michael Hasel, János Bálint, Mihaela Goldfeld, Teodor Mazare Țîrlea, Márk Fülep, Denis Bouriakov, Gareth Davies, Julien Beaudiment, Philippe Bernold.
Este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, dintre care amintim: premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră „Ciprian Porumbescu”, Concursul Internațional „Dorel Baicu”, Moscow International Competition, Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”, Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „Aulodia”.
Georgiana Mihăilă este invitată a Romanian Chamber Orchestra, a ansamblului de muzică baroc Barocharest și a Orchestrelor Române de Tineret și a colaborat cu Opera Națională București. Își împărtășește pasiunea pentru muzică prin interpretarea atât în ansambluri camerale, cât și prin susținerea de recitaluri, oferind astfel publicului său experiențe muzicale captivante și variate.
Cătălin Răducanu (pian)
Cătălin Răducanu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, Secția pian. Cătălin Răducanu și-a îmbogățit cunoștințele muzicale participând la numeroase cursuri susținute de maeștri de prestigiu precum Gabriel Amiraș, Cristian Beldi, Wolfgang Manz. A câștigat premii importante la concursuri naționale și internaționale: Olimpiadele naționale (2011-2012), Concursul Național „Victor Giuleanu”, Concursul Național de Compoziție, Muzicologie și Interpretare Muzicală „Mihail Jora”, Festivalul Muzicii Maghiare (2014, 2017, 2018), Festivalul Internațional „George Manoliu” Master of Strings, Concursul Cantis, International Instrumental and Vocal Performance Contest Oradea. Pentru performanțele sale a primit burse din partea Fundației Principesa Margareta și a UNIMIR – Uniunea Muzicienilor Interpreți. A susținut numeroase recitaluri și concerte în locații prestigioase din București și din străinătate: Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul de Jazz de la Ploiești, Academia Franz Liszt din Budapesta, Academia Maghiară din Roma. Ca activitate pedagogică, în luna noiembrie a anului 2019 a obținut premii alături de elevii pe care i-a mentorat, clasa profesoarei Magda Ursu, la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”. Este profesor acompaniator la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din București și student doctorand al Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea prof. DHC Dan Dediu.
Vlad Rațiu (contrabas)
Vlad Rațiu și-a început studiile în domeniul muzicii la vârsta de 15 ani, în orașul natal Cluj-Napoca. După finalizarea studiilor de licență la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea maestrului Ștefan Thomasz, și a studiilor de masterat la Conservatorul „Prins Claus” din Groningen, Țările de Jos, sub îndrumarea profesorului Sorin Orcinschi, Vlad Rațiu activează primordial ca șef de partidă al filarmonicii din Antwerp, Belgia (Antwerp Symphony Orchestra), dar și ca invitat a diferite orchestre simfonice și de operă din Belgia, Țările de Jos, Germania și România. De-a lungul timpului, Vlad Rațiu a avut ocazia de a concerta pe aceeași scenă cu numeroase personalități din domeniul muzical precum: Wynton Marsalis, Lorenzo Viotti, Harmut Haenchen, Eliahu Inbal, Phillipe Herreweghe, Michael Sanderling, Lothar Zagrosek, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Vladimir Jurowski, Gautier Capuçon, Patricia Kopacinskaia, Augustin Hadelich. În urma participării sale la concursuri naționale amintim distincțiile: Premiul al II-lea (2015) și Premiul I (2016) la Olimpiada Națională de Muzică; Premiul I la Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”; Premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare (ediția a XVI-a). Interpret versatil, interesul său în domeniul muzicii se extinde de la muzica veche și muzica folclorică până la repertoriul contemporan, îmbinând pregătirea muzicală cu pasiunea pentru actorie și oratorică în interpretări pline de energie, variate și bogate în palete coloristice, fie în ipostază de solist, fie ca membru al ansamblurilor și orchestrelor în care activează.
Bogdan Pop (tobe)
Născut într-o familie de muzicieni, Bogdan Pop a început de la o vârstă fragedă studiile muzicale, pian și cursuri de percuție. A urmat Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova și și-a desăvârșit studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a fost membru al ansamblului de percuție. Experiența sa ca percuționist la Opera Națională Română din Craiova, Orchestra Filarmonicii Oltenia și apoi la Opera Națională din București îi oferă o perspectivă amplă asupra interpretării în diferite contexte muzicale. A colaborat cu dirijori de renume precum Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Lawrence Foster, Leo Hussain, James Gaffigan, Julien Salemkour, Keri-Lynn Wilson și a performat pe scene prestigioase din întreaga lume, precum Ateneul Român, Konzerthaus and Philharmonie Berlin (Germania), Palais des Congrès de Paris (Franța), Palais des Beaux-Arts (Bruxelles, Belgia), Filarmonica Luxemburg, Teatro Colón (Argentina), Rose Theatre, Jazz at Lincoln Center (New York, SUA). Bogata sa activitate concertistică include colaborări cu numeroase orchestre, dintre care amintim Filarmonica de Stat Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Brașov, Opera Maghiară Cluj-Napoca, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Camerata regală, Orchestra Simfonică din București, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Simfonică Națională a României. În prezent este timpanist la Filarmonica „George Enescu” din București.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Parteneri media: Zile și nopți, B365.ro, Happ.ro, InfoMusic.ro, iConcert.ro, București FM, STB, Agerpres.ro