FERENTARI JAZZ FEST
Prima ediție a unui festival de jazz autentic într-un spațiu neconvențional
Vineri, 11 noiembrie 2016 va avea loc lansarea unui nou eveniment cultural în spațiul bucureștean. Ferentari Jazz Fest este un proiect ambițios ce și-a propus, încă de la prima sa ediție, să asigure diversificarea și creșterea atractivității și accesibilității ofertei culturale. Conceptul festivalului este acela de a aduce evenimentele de marcă în proximitate, în chiar inima cartierelor Bucureștiului ocolite până acum de asemenea prezențe. Un alt deziderat important al proiectului îl constituie sprijinirea tinerilor artiști, elevi și studenţi la școli de profil, prin implicarea lor în festival, premierea și promovarea intensivă a celor mai valoroși muzicieni.
Prima ediţie a evenimentului se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie și va avea drept spațiu gazdă Piața Ferentari. La evenimentele artistice ce vor compune programul celor două zile accesul va fi liber. În afara acestora, vor fi invitate personalităţi ale vieţii publice bucureștene din mai multe domenii: artistic, administrativ, diplomatic, mass-media.
Program
Ziua 1 – Vineri, 11 noiembrie
16:00 – 17:45 Concurs pian
17:45 – 18:00 Deliberare juriu
17:55 – 18:00 Cuvânt de deschidere Horia Barna
18:00 – 18:05 Interpretare pian Marius Vernescu
18:05 – 18:15 Deschidere oficială: Horia Barna îi invită pe scenă pentru un scurt speech pe:
Marius Vernescu – directorul artistic al festivalului, Daniel Florea – primarul
Sectorului 5, Gabriela Vrânceanu-Firea – primarul general al Municipiului
București, Vasile Dâncu – vicepremierul României.
18:15 – 18:20 Interpretare pian Mădălina Pașol
18:20 – 18:45 Festivitate de premiere – oficialitățile prezente la eveniment vor acorda premii
câștigătorilor concursului de pian.
18:45 – 19:15 Recital de pian Mădălina Pașol.
19:15 – 19:45 Recital de pian Marius Vernescu
Ziua 2- Sâmbătă, 12 noiembrie
18:00 – Mădălina Pașol Project;
18:30 – GROOVE HUG;
19:15 – Emil Bîzgă – New Orleans Jazz Band;
20:00 – Marius Vernescu Band
Pe toată durata festivalului va fi organizată o tombolă, în parteneriat cu mai multe instituții culturale bucureștene. La aceasta vor putea participa toți cei prezenți la festival, iar câștigurile vor consta în: bilete la teatru, cărți, cd-uri etc.
Pentru comunicarea pe larg a evenimentului de către organizatori, vă așteptăm la conferința de presă de lansare, vineri, 11 noiembrie, ora 11.00, în incinta Pieței Ferentari, Calea Ferentari nr.116.
Organizatori: Primăria Municipiului București prin ARCUB, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 și Asociația Culturală Spectaculis.
Parteneri media: Radio România București, Agerpres, Ziarul Metropolis, Adevărul, Jurnalul Național.