CRED ÎN MOŞ CRĂCIUN!
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale vă invită la evenimentul Cred în Moş Crăciun, ajuns la cea de-a noua ediţie.
Evenimentul se va desfăşura în Parcul Cişmigiu şi Piaţa Constituţiei.
În acest an, Parcul Cişmigiu devine din nou tărâmul poveştilor de iarnă. Chiar de la intrarea în parc, Bradul de Crăciun va ura bun venit tuturor, alături de îndrăgite personaje de basm (îngeraşi, cerbi, pinguini, oameni de zăpadă, personaje de poveste).
Anul acesta, aprinderea luminilor de sărbătoare în oraş va avea loc în data de 5 decembrie. În aceeaşi zi, se va deschide mult aşteptatul Târg de Crăciun, unul dintre principalele repere ale manifestării. Căsuţele special amenajate vor aşteapta oaspeţii cu bunătăţi şi suveniruri de sezon.
Într-un spaţiu magic, creat special pentru sărbătorile de iarnă, vizitatorii vor putea admira Bradul, Sania Moşului, Ieslea Naşterii Domnului şi Casa lui Moş Crăciun (Fabrica de Îngeri din Chioşcul central al Parcului Cişmigiu).
Pe scena amenajată lânga patinoar vor cânta colindători, coruri laice şi religioase, trupe folk şi pop-rock, precum şi numeroşi solişti îndrăgiţi.
Pe scena amplasată în Piaţa Constituţiei, vă veţi întălni, începând de vineri, 17 decembrie, cu grupuri de colindători, trupe şi artişti îndrăgiţi.
Printre artiştii ce vor urca pe scenă îi amintim pe: Direcţia 5, Narcisa Suciu, Radu Ille, Hara, Gabriel Cotabiţă & Andrei Tudor Band, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Vama, Iris, Provincialii, Viţa de Vie, Vunk, Proconsul, Elena Gheorghe, Hara, Bere Gratis, Brass Quintet şi Corurile Sound, Evangelia, Consonance.
Trăieşte feeria de iarnă în Cişmigiu şi Piaţa Constituţiei!