Constantin Brancusi: omul si lucrurile
- În 2016 ARCUB a celebrat 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-o expoziție inedită, realizată de Erwin Kessler și de Doina Lemny, ce prezintă obiecte care au aparținut sau au fost create de sculptorul român, aflate în colecția familiei Emilian Radu. Ineditul expoziției „Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” a constat în prezentarea unei colecții ce reunește o serie de fotografii originale ale sculptorului, un corpus de corespondență olografă cu prietena sa Florence Meyer, piese autentice din garderoba lui Constantin Brâncuși (pantaloni, veste, sacouri, impermeabil, valize) și obiecte de uz casnic (andrele, cădelniță). Alături de aceste piese, colecția a cuprins desenul lui Brâncuși Pupăza cu moț, conceput ca ilustrație a volumului Plante și animale. Terase, publicat de poetul Ilarie Voronca la Paris în 1929. În expoziție a fost prezentat și un portret al lui Brâncuși de Marcel Iancu, realizat de acesta probabil cu ocazia unui interviu pe care i l-a luat în anul 1925 pentru revista Contimporanul. Pentru a completa tabloul relațiilor lui Brâncuși cu compatrioții săi avangardiști, expoziția a prezentat și o scrisoare autografă a lui Tristan Tzara, în care acesta își afirmă cu entuziasm aprecierea pentru Brâncuși, dar și înțelegerea sa pentru exigența deosebită a artistului față de orice publicare sau reproducere a operei sale.
Expoziția a fost realizată de Erwin Kessler, istoric de artă cu publicații în domeniul avangardei europene și artei contemporane în România și străinătate și de Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul național de artă modernă, Centrul Pompidou din Paris, specialistă în sculptură modernă, și mai cu seamă în creația lui Constantin Brâncuși, cu numeroase publicații dintre care cele dedicate sculptorului român.