În data de 17 decembrie, ora 19.00, la sala ArCuB va avea loc Concertul Aniversar (10 ani de la debut) al formației Trei Parale. Artiştii vor interpreta cântece din programul lor cel mai cunoscut Bazar – muzică veche românească din sec. XIX (care reprezintă materialul muzical al primului lor CD) dar și melodii din cadrul altor proiecte la care grupul lucrează: muzici pastorale din cadrul programului Ciobanul care și-a pierdut oile, balade, colinde și alte cântări tradiționale românești.

Pentru prima dată tinerii vor concerta într-o formulă extinsă, de șase muzicieni, cuprinzând atât membri vechi cât și colaboratori recenți:

Florin Iordan: cobză, fluiere (fluier, caval, tilincă), cimpoi, tambură (saz), ţiteră

Daniel-Mircea Pop: voce, fluiere (fluier, caval, tilincă), percuţie

Beatrice Iordan: cobză

Dinu-Traian Petrescu: percuţie (bendir, dairea, tobă)

Mihai Balabaş: vioară

George Turliu: voce, percuţie

Grupul Trei Parale, înfiinţat în toamna lui 2003, a beneficiat de o documentare minuţioasă în domeniul culturii muzicale tradiţionale, un rol important în acest sens avându-l Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, fondatorul și coordonatorul formației.

 

Pentru alcătuirea repertoriului și conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei au făcut expediţii prin sate, au lucrat cu diverşi muzicanţi bătrâni, au ascultat înregistrări vechi de teren, realizate de Constantin Brăiloiu sau Bela Bartok, s-au documentat din diverse volume de folclor muzical şi au studiat transcripţii muzicale de secol XIX (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian, etc.).

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte Nr. 14), online pe bilete.arcub.ro .
Preţ
: 35,00 lei (Categoria I) şi 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii, care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile, pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Vezi Comunicatul de presă – Muzică veche românească la Sala ArCuB

Articole recente