BILETE

Spectacolul de teatru contemporan CINEVA ARE SĂ VINĂ, regizat de Chris Simion-Mercurian, va avea o nouă reprezentație pe scena ARCUB – Sala Mare marți, 22 aprilie 2025, de la ora 19:00.

O dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, autorul norvegian care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură 2023, spectacolul CINEVA ARE SĂ VINĂ îi aduce pe scenă pe Ofelia Popii, actrița distinsă de trei ori cu Premiul UNITER, și pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Producția regizată de Chris Simion-Mercurian spune povestea unui cuplu aflat în impas în încercarea lor de a se reconecta. El și Ea – un cuplu ca oricare altul, cu visuri, idealuri, nesiguranțe – pășesc pragul unei case retrase, pe malul mării, cu scopul de a se regăsi. Realitatea pare să fie ușor diferită. Îi așteaptă o pustietate greu de suportat și o presimțire că cineva o bântuie pe Ea. O certitudine chiar a faptului că Cineva are să vină. Rămâne de descoperit dacă Cineva va tulbura liniștea protagoniștilor. Spectacolul mizează pe mister și suspans, în căutarea esențelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne)comunicare.


Scris în anii ’92-’93, textul dramatic CINEVA ARE SĂ VINĂ (Nokon kjem til å komme) este „despre oameni care trăiesc în proiecții, ființe care s-au pierdut pe sine, dar și-au creat speranța salvării prin celălalt”, nuanțează Chris Simion-Mercurian, regizoarea spectacolului.

„Chris Simion-Mercurian a ales să-și încerce calitățile regizorale montând la ARCUB piesa lui Jon Fosse, Cineva are să vină. O parafrază subtilă la dragoste nu am, nimic nu sunt (din epistolele pauline) cu extindere asupra încrederii, fără de care iubirea e nimic. Un cuplu evadează din lumea mult prea populată pentru a se elibera de ispite, de suspiciune, de neîncredere. Ajunși (…) în pustietatea unui țărm îndepărtat, cei doi repetă obsesiv/spasmodic: Vrem să fim singuri împreună. Unul cu celălalt. Departe de toți. Dar în câte feluri se poate rosti și câte semnificații poate avea acest singuri împreună”, Gabriela Hurezean, muzesiarme.ro.

Scenografia este semnată de duoul creativ Bianca și Sabina Veșteman, artiste care au în portofoliu scenografiile unor producții realizate la Teatrul Național București, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Țăndărică, iar coregrafia este realizată de Ioana Macarie, dansatoare, regizoare de dans contemporan, coregrafă de teatru și televiziune.

Proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Culturală Grivița 53. Proiectul susține demersul Grivița 53 – primul teatru construit împreună datorită finanțării nerambursabile din granturile SEE, 2014-2021, prin programul RO-CULTURA.

CINEVA ARE SĂ VINĂ se joacă marți, 22 aprilie, de la ora 19:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare.

CINEVA ARE SĂ VINĂ

de JON FOSSE

Traducerea: CARMEN VIOREANU

Distribuția:
EA…………………………………OFELIA POPII
EL, Proprietarul………………….CIPRIAN SCURTEA

Regia: CHRIS SIMION-MERCURIAN
Scenografia: BIANCA și SABINA VEȘTEMAN
Coregrafia: IOANA MACARIE
Concept video și sunet: CRISTI ENACHE
Concept lumini: ALIN POPA
Asistență regie: GEORGIANA ROȘU
Durata spectacolului: 1 oră și 15 min (fără pauză)

Spectacolul poate beneficia de supratitrare în limba engleză și maghiară, la cerere. Solicitarea trebuie trimisă cu cel puțin o săptămână înainte de data spectacolului, la adresa secretariat@arcub.ro.

Credit foto: Cristina Adam / ARCUB