CHEI OK
Un nou proiect implementat de ARCUB în cadrul programului Bursele de idei „Bucureşti RE:imaginat”, „Chei OK” transformă, în această toamnă, malurile Dâmboviţei în spaţii neconvenţionale de artă. Iniţiat de Maria Bîrsan şi Cristian Răduţă, „Chei OK” propune bucureştenilor să redescopere spaţiul public de pe cheiurile Dâmboviţei printr-o serie de micro-intervenţii artistice, ateliere şi o expoziţie colectivă programate în perioada 28 septembrie – 20 noiembrie 2022.
Din programul „Chei OK”, micro-intervenţiile artistice presupun amplasarea temporară a unei serii de sculpturi şi instalaţii realizate de artiştii Daniela Pălimariu, Tudor Ciurescu şi Radu Pandele, în diverse puncte-cheie pe malul râului.
Atelierele din cadrul proiectului sunt în domeniile foto-video, performance, urbanism şi sustenabilitate. Concepute după modele de bune practici din capitale europene, ateliere sunt susţinute de profesionişti în domeniu şi sunt centrate pe explorarea relaţiei pe care locuitorii oraşului o au cu spaţiul din jurul râului şi pe redescoperirea funcţiei socio-comunitare a cheiului. Cele trei ateliere sunt susţinute de Andreea Badea – artist vizual, Eliza Trefaş – performer, coregraf şi Samuel Stancu – urbanist în cadrul UrbanizeHub şi Participativ Studio.
Lucrările realizate în cadrul atelierelor „Chei OK” vor fi prezentate într-o expoziţie colectivă, curatoriată de Maria Bîrsan, project manager la Sandwich Gallery, cu sprijinul celor trei traineri.
„Chei OK” întregeşte suita evenimentelor care au în prim-plan reactivarea urbană a Dâmboviţei şi imaginează alternative de includere a râului ce traversează oraşul în viaţa socială a Bucureştiului.
Detalii despre programul „Chei OK” sunt disponibile pe www.arcub.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului.
Parteneri: Sandwich Gallery, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Asociaţia Urbanism Activ Bucureşti.
Despre programul „Bucureşti RE:imaginat”
Aflat la prima ediție, Programul Bucureşti RE:imaginat – Burse de idei pentru proiecte culturale își propune dezvoltarea unui portofoliu de idei transformatoare pentru oraş şi comunitate. Deschis exclusiv persoanelor fizice sau grupurilor de persoane active în viața creativă a Bucureștiului, programul a urmărit coagularea unor idei de proiecte care să crească accesul la spațiile publice și atractivitatea acestora pentru cetățenii orașului, care să-i aducă laolaltă și să contribuie la consolidarea identității comunitare și de cartier.
Ideile selectate în urma apelului acoperă toate cartierele bucureştene şi propun o serie de performance-uri şi intervenţii artistice în spaţiul public, proiecte de regenerare urbană, proiecte comunitare cu latură educaţională, socială şi de integrare, evenimente interdisciplinare şi de arte vizuale şi performative.
O parte din ideile finaliste vor fi implementate până la finalul anului 2022 de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Mai multe informații despre programul proiectului București RE:imaginat pot fi accesate pe www.arcub.ro, la secțiunea Finanțare.