EDIŢIA 2016 B-FIT in the Street!
Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! #8
Perioada: 9-12 iunie 2016
Locații: Centrul istoric, Piața Universității, Piața George Enescu
Cea de-a opta ediție a singurului festival internațional de teatru de stradă din Capitală a adus la București 21 de spectacole de teatru din nouă țări și sute de artiști. Austria, Spania, Marea Britanie, Germania și Italia au fost doar câteva dintre țările participante la B-FIT in the Street! 2016, o ediție cu un program eclectic de pantomimă, circ, comedie, dans, acrobație, muzică de stradă și paradă, din care nu au lipsit nici reprezentațiile românești semnate de Teatrul Masca, numerele cu caracter educativ din Slovacia și producțiile de anvergură din Franța și Olanda.
Timp de patru zile, Bucureștiul a devenit o scenă internațională a teatrului de stradă, unde zeci de reprezentații itinerante au împânzit străzile din Centrul istoric, Piața Universității și Piața George Enescu și i-au făcut pe bucureșteni să dea nas în nas cu o adevărată galerie de tablouri umblătoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice, în timp ce spectacolele nocturne de amploare au scos pe străzi mii de oameni și au luminat panorama orașului cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași.
Piața Universității umplută de sfere gigantice, jocuri pirotehnice și acrobații aeriene ale artiștilor francezi din spectacolul de deschidere Dream, cei peste 5.000 de oameni din Piața George Enescu, în seara zilei de 11 iunie, care au devenit parte integrantă din decorul de proporții al producției olandeze Globe și Calea Victoriei devenită neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să admire parada B-FIT in the Street! 2016, acestea au fost câteva din punctele culminante ale unei ediții care a transformat Bucureștiul, pentru patru zile din iunie, în destinație de vacanță.
În premieră pentru ediția din 2016, B-FIT in the Street! și-a lărgit aria de acțiune și a adus teatrul de stradă în cartierele orașului, în calitate de eveniment integrat în candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. În paralel cu spectacolele itinerante din centrul orașului, bucureștenii au fost așteptați în Parcul Humulești din Ferentari și în Parcul Moghioroș din Drumul Taberei, pentru reprezentații B-FIT in the Street! din Franța și Italia.