Avanpremiera: Schneider & Schuster
În premieră națională, actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki joacă pe scena ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București de pe strada Lipscani, nr. 84-90, în spectacolul Schneider & Schuster, regizat de Lucian Pavel. Spectacolul, cea mai recentă producție dramaturgică marca ARCUB, va avea avanpremiera în datele de 26 și 27 martie 2016, premiera oficială având loc pe 3 aprilie 2016.
Schneider & Schuster prezintă într-un cadru dramatic, înțesat cu momente umoristice, povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare. Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.
Piesa de teatru, scrisă în anul 1993 de Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, este regizată și ilustrată muzical de actorul Lucian Pavel, cunoscut pentru rolurile din „Și veni barbatul la femeie” si din recenta productie a Teatrului de Comedie – „Nina”. Textul lui Joshua Sobol, în traducerea Adei Maria Ichim, exploatează intens talentul, experiența și disponibiliatea artistică a doi actori, aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Costumele și decorurile sunt realizate de scenograful Mihai Păcurar, iar mișcarea scenică poartă semnătura coregrafei Silvia Călin.
”Piesa este o cronică dramatică inteligentă, povestită cu detașare, plină de farse. Ale istoriei, ale profesiei artei actorului, ale vieții. O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. În contextul geo-politic mondial, o șansă în plus să demonstrăm cu haz și dramatism că dacă nu suntem vigilenți, istoria se poate repeta oricând și cu oricine” mărturisește regizorul Lucian Pavel.
Traducător: ADA MARIA ICHIM
Actori: MIHAI CĂLIN
RICHARD BOVNOCZKI
Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL
Scenografie: MIHAI PĂCURAR
Grafica afis: MIHAI PĂCURAR
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete ARCUB, aflată pe strada Lipscani, nr. 84-90. Prețul unui bilet este de 50 de lei, iar pentru studenți, elevi și pensionari, prețul biletului este 25 de lei.