AVANPREMIERĂ&PREMIERĂ: CINEVA ARE SĂ VINĂ | 2, 3 SEPTEMBRIE
Printre cele mai aşteptate premiere ale toamnei, spectacolul de teatru contemporan „Cineva are să vină”, regizat de Chris Simion-Mercurian, deschide stagiunea teatrală ARCUB cu avanpremiera din 2 septembrie şi cu premiera din 3 septembrie, la Sala Mare ARCUB – Hanul Gabroveni, din strada Lipscani 84-90.
O dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, autorul norvegian nominalizat la „Premiul Nobel pentru Literatură”, spectacolul „Cineva are să vină” este cea mai recentă producţie teatrală a ARCUB, în regia lui Chris Simion-Mercurian, şi îi aduce pe scenă pe Ofelia Popii, actriţa distinsă de trei ori cu Premiul UNITER, şi pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu.
Recunoscută pentru curajul estetic şi viziunea artistică modernă, regizoarea de teatru Chris Simion-Mercurian montează pentru prima dată pe scena ARCUB. Iniţiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud şi a Griviţa 53, primul teatru privat din România construit în ultimii 70 de ani, autoarea a peste zece cărţi şi a peste 30 de spectacole, Chris Simion-Mercurian a ales să pună în scenă la Sala Mare ARCUB prima piesă de teatru scrisă de dramaturgul norvegian Jon Fosse, „unul dintre cei mai provocatori autori ai teatrului contemporan” (Globe & Mail).
Scris în anii ’92-’93, textul dramatic „Cineva are să vină” (Nokon kjem til å komme) spune povestea a doi oameni care se mută singuri într-o casă pe plajă, departe de agitația cotidiană, un cuplu care se îndepărtează de lume cu dorința de a se regăsi și de a-și consolida relația. Însă, odată ajunși acolo, lucrurile iau o întorsătură neșteptată. Ea, măcinată de teamă și presimțiri și El, prins între iubire și gelozie, își testează încrederea, încearcă din răsputeri să comunice și să redevină autentici. Singuri. Impreună. Spectacolul mizează pe mister și suspans, în căutarea esențelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne) comunicare.
„CINEVA ARE SĂ VINĂ să locuiască în casa aceea, Cineva are să vină fără să știm când, cineva are să vină diluându-ne, cineva are să vină ca să fim ceea ce suntem, nu ceea ce părem. Cineva are să vină…ca o oglindă, ca o adiere, ca o umbră, ca o rază de lumină, ca o ușă labirint, fără sa știm de ce și până când.” Chris Simion-Mercurian, regizoarea spectacolului.
Scenografia este semnantă de duoul creativ Bianca şi Sabina Veşteman, două tinere artiste care au în portofoliu scenografiile unor producţii realizate la Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Ţăndărică, iar coregrafia este gândită de Ioana Macarie, dansatoare, regizoare de dans contemporan, coregrafă de teatru şi televiziune.
Spectacolul „Cineva are să vină” se joacă în avanpremieră sâmbătă, 2 septembrie 2023, de la ora 19.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare. Premiera spectacolului este programată duminică, 3 septembrie, de la ora 19.00.
Biletele pentru spectacolul „Cineva are să vină” din 2 şi 3 septembrie au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere şi la Casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).
Preţuri bilete „Cineva are să vină”:
Cat. I – 50 lei;
Cat. II – 35 lei.
CINEVA ARE SĂ VINĂ | 2, 3 septembrie 2023, ora 19.00 | Sala Mare ARCUB
de JON FOSSE
Traducerea: CARMEN VIOREANU
Distribuția:
EA…………………………………………………. OFELIA POPII
EL, Proprietarul…………………………….CIPRIAN SCURTEA
Regia: CHRIS SIMION-MERCURIAN
Scenografia: BIANCA și SABINA VEȘTEMAN
Coregrafia: IOANA MACARIE
Concept video și sunet: CRISTI ENACHE
Concept lumini: ALIN POPA
Asistență regie: GEORGIANA ROȘU
Durata spectacolului: 1 oră și 15 min (fără pauză)
___
Despre Jon Fosse
Jon Fosse este una dintre vocile cele mai puternice și reprezentative ale teatrului scandinav contemporan. Dramaturg, poet și romancier norvegian, scriitorul s-a născut în data de 29 septembrie 1959, în Haugesund. A studiat la Universitatea din Bergen, obținând licența în istoria literaturii universale în anul 1987. In timpul studenției lucrează ca jurnalist la cotidianul Gula Tidend iar după absolvire își începe cariera didactică la Academia de Arta Scrisului din Hordaland, unde predă din 1987 până în 1993.
Debutează în 1983 cu romanul Roșu, negru (Raudt, svart). Deși s-a lansat ca romancier, Jon Fosse se impune pe scena literară ca dramaturg. A scris până în prezent peste 40 de piese de teatru, toate având premiere în majoritatea țărilor din Europa. In Romania i-au fost montate piesele: Cineva are să vină (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003), Fata de pe canapea (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003) şi Vis.Toamna (spectacol, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad, 2007), toate trei în regia lui Radu Afrim, precum și: Frumos, regia Vlad Massaci (Teatrul Toma Caragiu, Ploiești, 2009), Somn, regia Sorin Militaru (Teatrul Național din Târgu Mureș, 2009), Omul cu chitara, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Municipal din Turda, 2013), Numele, regia Vlad Cristache (Teatrul Foarte Mic, 2014) și Iarna, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul Nottara, 2016).
Jon Fosse a mai semnat și 30 de volume de proză, lirică și eseu. De asemenea, a scris și cărți pentru copii. Scrierile sale au fost traduse în peste 40 de limbi, iar piesele de teatru jucate peste tot în lume. In 2007 Franța i-a acordat titlul de cavaler al Ordre National du Mérite. În 2010 a fost laureat al International Ibsen Award, în 2015 a obținut Nordic Council Literature Prize, iar în anul 2022 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Criticii l-au comparat cu Beckett, iar The Daily Telegraph l-a clasat pe locul 83 pe lista celor o sută de genii ale lumii în viață.
Despre Chris Simion-Mercurian
Chris Simion-Mercurian este scriitoare și regizoare de teatru. A absolvit UNATC, secția Teatrologie, în 1999, și secția Regie teatru în 2004. În 2009 a devenit membră al Uniunii Scriitorilor din România. În 2007 a inițiat proiectul Festivalul de teatru independent Undercloud. În 2017 a inițiat proiectul Grivița53 – „Primul teatru construit împreună” care va deveni realitate și datorită finanțării nerambursabile a fondurilor norvegiene obținute prin Programul RO-Cultura. Grivița 53 este primul teatru privat din România, construit după 1946.
Spectacolele lui Chris Simion-Mercurian reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatori. Nu ne place să privim în faţă lucrurile care ne dor, nici măcar să vorbim despre ele. Moartea este unul dintre aceste lucruri. Şi totuşi, trăim mai abitir atunci când suntem nevoiţi să o privim în ochi, pentru că atunci şi doar atunci înțelegem cât prețuiește viața. Doar așa putem ajunge să înţelegem valoarea fiecărui moment, doar așa putem ajunge să trăim conștient fiecare clipă mulțumindu-i și mulțumindu-ne nouă înșine. Chris Simion-Mercurian asta a reușit prin intermediul spectacolelor ei, fie că vorbim despre Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Oscar şi Tanti Roz, Maitreyi sau despre Mecanica inimii, Hoţii de frumuseţe, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu ne vorbim, Hell, Studii despre iubire, 7 blesteme, Scaunele şi multe altele.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Culturală Grivița 53. Proiectul susține demersul Grivița 53 – primul teatru construit împreună datorită finanțării nerambursabile din granturile SEE, 2014-2021, prin programul RO-CULTURA.
Parteneri media: Radio București FM, Agerpres, Societatea de Transport Bucureşti