ARTIST IN RESIDENCE – Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram și Hyperion International Ensemble
Muzică hyper-spectrală sau avangarda secolului XX în muzica românescă, alături de Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram și Hyperion International Ensemble, în premieră la ARCUB
Explorările acustice ale unora dintre cei mai de seamă reprezentanți ai curentului muzical apărut la sfârșitul anilor ’60 sunt prezentate în cadrul stagiunii de jazz, Artist in Residence, de la ARCUB.
Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram, alături de Hyperion International Ensemble, prezintă în premieră la ARCUB, un concert de muzică hyper-spectrală, ce conține compoziții originale ale celor doi compozitori, joi, 23 martie, ora 19:30. Evenimentul va avea loc la sediul ARCUB din strada Lipscani 84-90 și este organizat de Primaria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Aflat în fruntea uneia dintre cele mai vizibile avangarde ale secolului XX, aceea a compozitorilor români de muzică spectrală, compozițiile lui Iancu Dumitrescu marchează o rupere față de tradiția convențiilor sonore. Potrivit artistului, ele reflectă „încercarea de a elibera acel Dumnezeu ce trăiește în fiecare bucată de materie”.
Sunetele sunt intensificate prin transformări ale surselor instrumentale generate de computer sau prin manipulări sonore în timp real. Muzica rezultată are o violență, o intensitate și un freamăt extatic ce revendică sunetul printr-o concentrare a materiei sonice de bază, ca în cazul compozitorilor Xenaki și Cecil Taylor.
În ultimii cinci-şase ani, sunetul digital, compoziţia realizată cu ajutorul computerului a dat o nouă dimensiune sunetului şi muzicii noi produse de către Hyperion International Ensemble, condus de Iancu Dumitrescu.
Explorările microscopice cu privire la acustică se bazează atât pe tehnicile tipice din muzica din Vest, cât și pe tradițiile locale: culegerile folclorice ale lui Béla Bartók, muzica bisericească ortodoxă și mistica bizantină.
Ana-Maria Avram : ‘’Ellampsis” pentru ansamblu si sunete asistate de computer, “Murmur (gamma)” pentru ansamblu live electronics
Iancu Dumitrescu: “Incandescent Colloids” & „Microscopic High Energy” pentru ansamblu și sunete asistate de computer
Opera lui Iancu Dumitrescu a fost abordată de către soliști, dirijori și ansambluri celebre pe cinci continente. Dumitrescu a realizat lecturi, workshop-uri și concerte la Harvard University, Columbia University din New York, Universitatea Tehnică din Istanbul și Centrul Onassis din Atena. Dumitrescu este unul din cei mai de seamă reprezentanti, la scară mondială, al curentului componistic „hyper-spectralist” si al muzicii asistate de computer. Opera sa este editată la “Editions Salabert” (Paris),”Gerig Musikverlage” (Köln), ”ReR Megacorp” (Londra),”Edition RZ” – Berlin ,“l’Escargot – CBS Disques” ( Paris) , ”ARTGallery” (Paris), “Generation Unlimited” (New-York & Boston),”Electrecord” si “Editura Muzicală” (Romania). Opera sa este editată pe 36 de CD-uri de EDITION MODERN ( Londra-Paris) și distribuită pe cele 5 continente.
Ana-Maria Avram este compozitoare, pianistă, dirijoare. Creația sa cuprinde peste 170 de opusuri simfonice, camerale și muzică asistată de ordinator. Lucrarile sale sunt prezentate în premieră în Bucuresti (Festivalul George Enescu), NewYork (Miller Theatre), Minneapolis (Spark Music Festival), Boston, Sandford, Viena (Wien Modern ), Paris (Radio France, Theatre de la Ville), Londra (Royal Festival Hall, LSO St Luke’s ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Tel Aviv, etc.
Muzica sa este editată de ARTGallery, Radio France, ReR Megacorp(Londra), MusicWorks (Toronto), Bananafish(Los Angeles), Electrecord(Bucrești), Edition Modern(Londra – Paris). In 1994 i se decerneaza Marele premiu al Academiei Române.
Hyperion International Ensemble (Tim Hodgkinson, Yoni Silver, Edward Lucas, Andrei Kivu, Colin Hacklander, Ana-Maria Avram, diana Miron, Tijana Stankovic, Albert Markos, Laurentiu Cotac, Shmil Frankel) este un grup de interpreţi şi compozitori de prim rang mondial, având drept scop dezvoltarea unui inedit program estetic, prefigurand o „nouă avangardă” în muzica internaţională, fiind de trei decenii exponenți ai curentului „spectral” Pe parcursul celor trei decenii de la înfiinţare, Ansamblul Hyperion condus de Iancu Dumitrescu a atins cotele unei recunoaşteri universale, fiind considerat, din SUA până în Japonia şi din Africa de Sud până în Chile sau Coreea, laboratorul unor contribuţii muzicale provocatoare şi originale.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe https://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).
Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.
ARTIST IN RESIDENCE
Având drept temă propusă de pianistul Lucian Ban „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă”, programul ARTIST IN RESIDENCE continuă în 2017 seria concertelor de jazz cu proiecte originale, care vor fi prezentate în premieră. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali.
Programul ARTIST IN RESIDENCE invită muzicieni de jazz să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Artiștii în rezidență devin curatori și performeri ai unor stagiuni tematice care prezintă publicului din București muzicieni români și internaționali în proiecte ce ilustrează tema aleasă. Programul își dorește să devină o pepinieră pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.
Jazz-ul la începutul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodată – o muzică cu adevărat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzica clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea etno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a arătat o capacitate extraordinară de a le îngloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în secolul XXI – Lucian Ban, curator ARTIST IN RESIDENCE.