ARCUB Live Open Air – Jazz Blues & More
ArCuB organizează un eveniment în premieră: ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More. Ediţia I a festivalului se va desfăşura în Piaţa George Enescu în perioada 20-24 iunie 2012.
De-a lungul celor 16 ani de activitate, ArCuB a prezentat nenumărate concerte şi festivaluri de jazz şi blues. Este prima dată însă când favoriţii publicului se reunesc sub titulatura ArCuB Live, în cadrul unui eveniment open air marca ArCuB. Piaţa George Enescu, consacrată deja concertelor estivale în aer liber, va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din Capitală. Cinci seri de muzică bună – o nouă reuşită pentru Arta şi Cultura Bucureştiului.
Muzicieni de renume ai peisajului românesc şi internaţional, artişti unul şi unul, vor oferi publicului recitaluri de excepţie: BKG Trio (Alexandru Bălănescu, Javier Girotto, Zlatko Kaučič), Abraham Burton & Lucian Ban Duo, István Gyárfás Trio, Nicolas Simion Group, AG Weinberger Band, Luiza Zan & Snaps Vocal Band, Mike Godoroja & Blue Spirit, ZUM, Accord Vibes, Emy Drăgoi & Hot Jazz Club Romania, Marius Mihalache.
Recitalurile încep în fiecare seară de la ora 20.00.
Intrarea este liberă.
Parteneri media: Radio Guerilla, 24 FUN, Ring, Zeppellin, Adevărul, Dilema Veche, Caţavencii.
Parteneri media online: iconcert, modernism, metropotam, hipmag, 4 arte, you mago.
Vezi info Mike Godoroja & Blue Spirit
Vezi comunicatul – Trei titani ai jazz-ului internaţional la Bucureşti
Vezi comunicatul de presă – ArCuB Live Open Air Jazz Blues & More – We liked it hot!