ALT.CRĂCIUN 2016
A doua ediție a târgului alternativ de Crăciun i-a așteptat pe toți vizitatorii cu ultimele noutăți în materie de design românesc și muzică alternativă
De Crăciun ARCUB a înlocuit colindele cu concertele live ale celor mai cool trupe românești, bucatele tradiționale cu delicatese eco, cadourile clasice cu obiecte de design românesc realizate manual și urările de sărbătoare cu o invitație la ALT.CRĂCIUN. Între 16 și 23 decembrie 2016, târgul alternativ de Crăciun a revenit cu sărbătoarea industriilor creative din București. Muzică live, ultimele colecții ale designerilor români și noi delicii pentru gurmanzi, așa a arătat ALT.CRĂCIUN ediția a doua, de la ARCUB, strada Lipscani 84-90.
Ada Milea, Lucia, Aida și noi, Horia și Flores, Byron, Eyedrops, Robin and the Backstabbers, Șuie Paparude, Alexandrina Hristov, Kumm sau Alternosfera sunt doar câteva din numele muzicii alternative românești, care au urcat în fiecare seară, de la ora 19, pe scena din pasajul Gabroveni.
Transformat în artera principală a celor care caută un altfel de târg de sărbători, o vizită în pasajul Gabroveni a oferit vizitatorilor ocazia să se delecteze cu vin fiert, ciocolată caldă și alte bunătăți de la ALT.WINTER DRINKS Shop, ALT.FASHION Shop și la ALT.GIFT Shop powered by Dizainăr.