A Girl’s Story I SCHAUBÜHNE BERLIN, GERMANIA
Adaptare după romanul „Mémoire de fille” / „A Girl’s Story” de Annie Ernaux, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură
Având la bază romanul autobiografic prin care Annie Ernaux își revizitează trecutul, momentul în care, aflată la vârsta adolescenței, prima ei experiență de dragoste o aruncă în brațele abuzului fizic și emoțional care îi va amprenta pentru toată viața corpul și sufletul, spectacolul, un puternic și rafinat monolog susținut de Veronika Bachfischer, merge mai departe. El devine un imens labirint de oglinzi în care destinul protagonistei se reflectă și multiplică în destine ale femeii ce (încă) trăiește într-o lume dominată de puterea masculină. Spectacolul de teatru „A Girl’s Story” a mai fost prezentat pe scena autohtonă în 2023, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în contextul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, și la Festivalul Internațional de Teatru din Kielce (Polonia), în 2024.
„Am vrut să o uit pe acea fată. Să o uit cu adevărat, adică să nu mai simt dorința de a scrie despre ea. Să nu mai cred că trebuie să scriu despre această fată și despre dorința și nebunia ei, despre prostia și mândria ei, despre foamea ei și despre sângele ei care a încetat să curgă. Nu am reușit niciodată să fac asta.” (Annie Ernaux)
A Girl’s Story
16 și 17 mai I ora 19.00 I Sala Mare – ARCUB
Regia: Sarah Kohm
Cu: Veronika Bachfischer
Dramaturgie: Elisa Leroy
Scenografie și costume: Lena Marie Emrich
Muzică: Leonardo Mockridge
Lumini: Rudolf Heckerodt
Producător: Schaubühne Berlin, Germania
Durata spectacolului: aproximativ 100 de minute
Spectacolul este supratitrat în limba română și engleză.
Reprezentația din 17 mai este urmată de o sesiune Q&A, moderată de Mihaela Michailov.
Spectacolul conține limbaj explicit abordează subiecte precum abuzul fizic și tulburările de alimentație. Nu este recomandat minorilor.
Prețuri bilete:
Cat. I – 127,14 lei
Cat. II – 105,95 lei
Biletele sunt disponibile online, pe arcub.ro, iabilet.ro, în magazinele partenere iabilet.ro, și fizic, la Casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr. 84-90).
Despre Annie Ernaux
Autoare a peste douăzeci de opere de ficțiune și memorii, Annie Ernaux este considerată una dintre cele mai importante scriitoare franceze. S-a născut la 1 septembrie 1940 în Lillebonne, Normandia, Franța. În 1974 și-a început cariera literară cu romanul autobiografic „Les Armoires vides” („Dulapurile goale”). În 1984 a câștigat Premiul Renaudot pentru „La Place” („Locul) (1983), o narațiune autobiografică ce explorează relația cu tatăl său și tranziția sa din clasa muncitoare în cea de mijloc prin educație. Opera sa, predominant autobiografică, abordează teme precum corpul și sexualitatea, relațiile intime, inegalitatea socială și experiența schimbării clasei sociale prin educație, timpul și memoria. Printre lucrările sale notabile se numără „Une femme” („O femeie”) (1987), „La Honte” („Rușinea”) (1997), „L’Événement” („Evenimentul”) (2000), „Mémoire de fille” („Povestea unei fete”) (2016), „Les Années” („Anii”), aceasta din urmă fiind considerată capodopera sa și recompensată cu Premiul Marguerite Duras și Premiul François Mauriac, în 2008. Totodată, traducerea în limba engleză a volumului („The Years”) s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Man Booker International Prize.
În 2022 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „curajul și acuitatea clinică cu care dezvăluie rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”. Annie Ernaux este a 16-a scriitoare franceză și prima femeie franceză care primește acest prestigios premiu.
Alte premii importante pe care le-a primit de-a lungul cariere includ Premiul pentru Limba Franceză (2008) pentru întreaga sa operă, Strega Europeo (2016) pentru volumul„Les Années”, Formentor de las Letras (2019), pentru contribuția sa la literatura universală.
Despre Sarah Kohm
Născută la Berlin, Sarah Kohm a urmat studii de licență în jurnalism și științele comunicării, iar ulterior a studiat regia de teatru muzical la Hochschule für Musik und Theater (HfMT) din Hamburg. În timpul studiilor, a regizat spectacole la Sprechwerk Hamburg și la Opera de Stat din Hamburg. În 2015 a creat spectacolul de teatru muzical „Germania – Eine Geisteraustreibung” („Germania – O izgonire a fantasmelor”), în colaborare cu studenți ai Universității de Arte și ai Conservatorului de Muzică Hanns Eisler din Berlin. A efectuat desfășurat activități de asistență și stagii de practică, printre altele, la Deutsches Schauspielhaus din Hamburg și la Komische Oper din Berlin. Între anii 2016 și 2019 a fost asistentă de regie la Schaubühne, perioadă în care a colaborat cu regizori și dramaturgi renumiți, precum Milo Rau, Herbert Fritsch, Marius von Mayenburg, Thomas Ostermeier. În 2019 a ocupat și funcția de director artistic de producție la Schaubühne. Este bursieră a programului Akademie Musiktheater heute al Deutsche Bank Stiftung.
Spectacolul „A Girl’s Story” este prezentat în cadrul Stagiunii Internaționale de Teatru 2025, un proiect al Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Culturală „Camil Petrescu”.
Parteneri media: Magic Fm, București Fm, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Liternet, Happ.ro, Daily Magazine, STB, Getica OOH, Media Advertising, Cărturești, Zile și Nopți, AMteatru
Credit foto: Erinnerung eines Mädchens, Photo © Gianmarco Bresadola, 2022