#instalaţie

Locație: Piața George Enescu

Artist: Julien Menzel

Inspirată de creatura mitologică, instalația Phénix simbolizează speciile de păsări pe cale de dispariție și își propune să transmită un mesaj de speranță, ideea posibilității de a renaște „din propria cenușă” și necesitatea salvării speciilor vulnerabile. Instalația include o structură din metal animată prin LED mapping, unde fiecare latură conține tranziții dinamice de formă și culoare. Publicul este invitat într-o călătorie reflexivă printr-un spectacol luminos acompaniat de sunete de păsări, ce completează atmosfera contemplativă.

De formație arhitect, Julien Menzel gândește în funcție de lumină și cinetică: instalațiile luminoase și interactive, desenele augmentate și scenografia sunt mijloacele sale de expresie. Opera sa este caracterizată de o mare sensibilitate față de forme, materiale și calitățile lor plastice. De la lucrări de mici dimensiuni la instalații scenografice monumentale, lucrările sale ne invită la dialog  pe teme actuale și să ne cufundăm în spații pline de lumină.