Intersecțiile de miercuri. 

Serie de dezbateri, conferințe și performance-uri la Hanul Gabroveni.

1 aprilie, 19:00 – 21:00

Cum sună Bucureștiul

 

Maria Balabaș și Mihai Balabaș/performance mix de sunete autentice din viața de zi cu zi a orașului București

 

Există o amprentă sonoră a Bucureștiului care poate fi recunoscută în vocile Gării de Nord, în claxoane, dar și în binecunoscutele strigăte matinale, pe străduțele orașului, \”fiare vechi cumpăr\”. Maria si Mihai vor performa un colaj live bazat pe o interpretare personală a experienței radiofonice trăite în București, ca punct de reper. Diferite sunete urbane, voci din trecut se fac auzite, altele dintr-o memorie colectivă, altele din familie sau propriile noastre voci în diferite momente ale vieților noastre. Singurul gând călăuzitor este acela de a recrea o memorie pierdută.

 

Bonus în deschiderea serii: Documentarul General mood, de Irina Botea&Jon Dean, un film despre arhivele radioului Europa liberă. Filmul a fost lansat în martie 2015, în cadrul expoziției \”Repertorii ale indiscreției\”, la tranzit.ro

 

Maria Balabaş este muziciană şi jurnalistă. Moderează emisiunea \”Dimineaţa crossover\” la Radio România Cultural şi crează proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră). În 2014 a fost nominalizată la Prix Europa (Berlin) cu documentarul Maria Tănase – Soundtrack urban pentru o divă. Crează instalaţii şi performance-uri inspirate de interesul său artistic pentru memoria auditivă specifică înregistrărilor de teren.

 

Mihai Balabaş este un multi-instrumentist activ deopotrivă pe scena simfonică şi în cea independentă. Colaborează cu grupuri precum Trei parale, Abis sau Bucium şi cu artişti precum Nik Bartsch, Mircea Florian, Electric Brother, Norzeatic, Cătălin Milea, Marcus Beuter. 

 

Împreună, Maria şi Mihai au fondat colectivele artistice Avant’n’Gard şi Soare Staniol, dedicate muzicii improvizate şi fuziunii dintre muzica electronică şi cea creată cu instrumente acustice. Au fost invitaţi să cânte în festivaluri precum B-Seite (Mannheim, 2015), Monophonic (Bruxelles, 2014), Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (2010-2012), Jazz and More (Sibiu, 2011), Bookfest (2012), Astra Film Festival (2012), Huet Urban (2014), Simultan (2014) etc. 


Bucureștiul e-n cărți/Weekeend literar/3-5 aprilie 2015/Hanul Gabroveni

 

\”Bucureștiul a fost generos cu scriitorii lui, i-a lăsat să se hrănească din substanța sa, uneori în mod dureros, handicapant, lăsându-se hrănit la rândul lui, ca pasărea uriașă din poveste, de către cei care au scris despre el. Ei au mai tăiat din când în când câte o bucată din propria coapsă, pentru ca în schimb orașul să-i transporte dintr-o parte în alta, pe spatele lui. Scriitorii i-au întors generozitatea și paradoxurile, deși adesea împărțiți, la fel ca mai toți locuitorii lui, între iubire și ură pentru orașul în care trăiesc. L-au transformat în cadru de desfășurare, dar și în personaj. L-au venerat, l-au blestemat, l-au explorat până în cea mai halucinantă intimitate a lui.\” (Svetlana Cârstean, curator)

 

WEEKEND LITERAR/3-5 aprilie/Hanul Gabroveni/Bucureștiul e-n cărți

Program

Vineri, 3 aprilie/Dezbatere și lectură

ora 19.00

Invitați

Ioana Pârvulescu, scriitoare

Răzvan Petrescu, scriitor

Moderator

Florina Pîrjol, critic literar

 

Sâmbătă, 4 aprilie, Dezbatere și lectură

ora 18.00

Invitați

Adrian Șchiop, scriitor

Mihai Duțescu, scriitor, arhitect

Moderator

Paul Cernat, critic literar

 

ora 20.00 

Invitați

Gabriela Adameșteanu, scriitoare

Simona Sora, scriitoare

Moderator

Andreea Răsuceanu, critic literar

 

Duminică, 5 aprilie/Maraton de poezie

ora 18.00

 

Invitați

Adela Greceanu 

Florin Iaru 

Octavian Soviany 

Bogdan-Alexandru Stănescu

Miruna Vlada 

Elena Vlădăreanu

Moderator

Svetlana Cârstean