În cadrul programului cultural Sezonul România-Franța 2019, spectacolul Artists Talk a fost invitat de celebrul Théâtre des Célestins din Lyon, pentru a susține două reprezentații la sala Théâtre de Point du Jour, un spațiu în care sunt prezentate în mod curent spectacole neconvenționale. Reprezentațiile au fost programate să aibă loc în datele de 6 aprilie, de la ora 20.30, și 7 aprilie, de la ora 16.30. Artists Talk este o producție susținuta de Primăria Capitalei prin ARCUB. Coproducător: Asociația Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, al Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez.

Din distribuție fac parte nume îndrăgite de spectatori și apreciated de critica de specialitate: Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir. Scenografia îi aparține Dorotheei Curio, muzica este semnată de Bobo Burlăcianu, iar materialul video a fost pregătit de Mihai Păcurar.

Conceput ca un colaj de secvențe sub forma unor interviuri sau documentare, Artists Talk este un comentariu dulce-amar – cel mai adesea cu mult umor, care pune spectatorii  serios pe gânduri – pe marginea condiției artistului și a naturii produsului artistic, printr-o raportare directă la așteptările publicul lor. Divers, scormonitor, amuzant și incisiv, spectacolul Gianinei Cărbunariu se articulează într-un discurs perfect unitar despre ARTĂ și despre menirea acesteia.

Sezonul România-Franța 2019 actualizează imaginea și percepția celor două popoare unul față de celălalt, întărește legăturile economice, științifice, culturale și de societate care unesc România și Franța, pune în lumină dinamismul și imaginația creatorilor și a mediului de afaceri din cele două țări și reafirmă atașamentul față de o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării.

Proiectul este orientat spre viitor, reprezentând un spațiu extins al exprimării și vizibilității pentru creatori contemporani ai generației emergente din cele două țări. Programul se dorește provocator și curajos, ancorat în realitățile acestei perioade și, deopotrivă, ține seama de un trecut atât de bogat în relații culturale și istorice ale celor două țări. De aceea, el reprezintă ocazia de a construi un dialog între patrimoniul istoric și contemporaneitate și este bazat pe o moștenire comună și pe un viitor ce urmează a fi construit împreună.

Théâtre des Célestins este o bijuterie arhitecturală și unul dintre reperele culturale ale orașului Lyon, cu o istorie de peste două sute de ani, dintre care 138 de teatru, cu 115 stagiuni complete, prezentate cu mare success publicului lyonez. Această construcție în stil italian reprezintă un edificiu istoric foarte bine integrat în actualitate, cu o activitate foarte intensă și orientată către publicul tânăr. Istoria clădirii principale începe în 1407, odată cu întemeierea unei biserici și apoi a unei mănăstiri de către călugării catolici ai Ordinului Celestinilor. Ultima renovare extinsă s-a făcut în 2005, când teatrul revine la versiunea originală din 1881.

Théâtre de Point du Jour este o veche sală de cinema, fondată în anii ’60 și reconvertită apoi în teatru. Este un spațiu de creație, în care s-au remarcat regizori ca Jean-Louis Martinelli, Michel Raskine, André Guittier și Gwenael Morin.

Producător: Primăria Capitalei prin ARCUB.

Coproducător: Asociația Piese Refractare.

Cu sprijinul Institutului Goethe, al Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez.