A doua ediție națională a Săptămânii Creativității Sustenabile – CSWeek, initiată de Galeria Galateca și Asociația Culturală NEO ART România, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se derulează începând între 1 și 15 octombrie 2023, în București, Cluj – Napoca și Timișoara implicând peste 30 de parteneri și zeci de creatori.

Coordonatoarele și curatoarele acestei ediții sunt Anca Boeriu și Andreea Sandu, împreună cu echipa curatorială formată din Elena Aronoaie-Adorian, Lucian Broscățean și Ana Negoiță.

În acest context, duminică, 1 octombrie, în trei spații din inima capitalei și în cadrul proiectului „Străzi Deschise București – Promenadă Urbană” organizat de Primăria Capitalei pe Calea Victoriei, în arealul galeriei Galateca, se desfășoară un adevărat program-maraton cu expoziții, conferințe, ateliere, demonstrații și instalații urbane, în intervalul  11.00 și 21.00.

Atelierele pentru copii de la ora 11.00 au intrare liberă și deschid într-un mod simbolic seria evenimentelor CSWeek, iar primul vernisaj este la ora 16.00 și propune opt designeri într-o expoziție – capsulă de bijuterie contemporană sustenabilă, găzduită de MNLR Crețulescu: Nicoleta Bucșaru, Octavia Chiru,  Ioana Deak,  Katerini,  Diana Pântea, Alexe Popescu, pur.clothing, Sabinne. Tot aici,în exterior, o frumoasă instalație vegetală este creată de Beatrice Stoicovici. Pe Calea Victoriei publicul poate descoperi lucrarea creată de Mihai Zgondoiu pentru MINI Electric Racing și instalația concept INIMA ORAȘULUI. Ziua continuă cu o conferință pe tema sustenabilității creative și vernisajele vitrinelor de autor INSIDE / OUTSIDE, create de Octavia Chiru, DRGXP/ Dragoș Ionuț, Nicolae Moldovan, pur.clothing, Eugen Vuțescu, Capsulă UAD Cluj și a expoziției SUSTAINABLE FASHION POETRY de Kiss Gyongyver.

PROGRAM – 1 octombrie Maraton CSWeek editia a doua, zi deschisă de la 11.00 – 21.00:

11:00 – 13:00 ECCOLAGE – atelier de creație eco pentru copii, susținut de Sabina Georgescu, designer vestimentar și owner SABINNE – în mini-parcul CSWeek din fața galerie Galateca

11:00 – 13:00 Atelier Reciclad’OR “Save The Earth! Take care of present for a better future! “Cei mici și mari sunt invitați să redescopere planeta și să o facă să zâmbească! – în mini-parcul CSWeek din fața galerie Galateca

11:00 – Dezvelirea lucrării artistului Mihai Zgondoiu pentru MINI Electric Racing – Străzi Deschise București – Promenadă Urbană, de pe Calea Victoriei ( lucrarea poate fi văzută până la ora 20:00)

11:00 – Inaugurarea primei instalații din rețeaua CSWeek. Ediția II, Inima Orașului pe Străzi Deschise București – Promenadă Urbană pe Calea Victoriei

16:00 – Vernisaj Expoziție – Capsulă de Bijuterie contemporană sustenabilă CSWeek la MNLR Crețulescu

18:00 – Conferință/artist talk CSWeek la Galateca

19.00 – 21.00 – Vernisaj vitrine INSIDE /OUTSIDE și expoziție SUSTAINABLE FASHION POETRY de Kiss Gyongyver, Galateca

Pe 4 octombrie la Goethe Institut publicul este invitat începând cu ora 18.00 la o seară specială de film documentar, în premieră HE FLEW AHEAD – KARL SCHWANZER de  Max Gruber, 2038 HERE IS HOW (2021) și H la UADFASHIONFILM, piese vestimentare din colecțiile de Licență și Masterat ale absolvenților Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca, Promoția 2023 (credite  foto-video, Raluca Ciornea, asistent foto-video – Amanda Maier, styling – Diana Flore, modele First Models, hair – Simina Diana Cheteleș, make-up – Angela Kis).

Timișoara este următorul oraș pe harta manifestării, unde pe 6 octombrie debutează CODRU sustainart village x CSWeek, o ediție specială dedicată Capitalei Europene a Culturii organizată împreună cu Codru, la Cazarma U și alte spațiile urbane înconjurătoare.

Maratonul CSWeek timișorean cuprinde în interiorul Cazarmei U o expoziție de artă cu participarea artiștilor Alin Carpen, Augustin Cupșa, Laura Duduleanu, Petru Lucaci, Andreea Medar, Nicolae Moldovan, Lelia Rus, Elena Scutaru, Valentina Ștefănescu,  Mihai Zgondoiu și una de design în cadrul căreia sunt invitați Nicoleta Bucșaru, Sandra Chira, Octavia Chiru, Dragoș Ionuț , Ecaterina Colasâz, Alexe Popescu, Roxana Puriș, Sabina Georgescu și Anca Zaharia. 

Un eveniment important pentru publicul pasionat de design este și expozitia BMW-Design si arhitectură legendare de acum jumătate de secol, ce beneficiază de prezența renumitului designer David Carp și a regizorului Max Gruber.

În arealul exterior se pot vizita instalțiile urbane și lucrările create de Elena Aronoaie-Adorian, Alex Simion Boeriu,  Anca Boeriu, Vladimir SImion Boeriu, Ioana Cionte, Felix Cionte,  Darie Dup,  Andrei Felea, Bianca Orbocea,  Cosmin Paulescu,  Liviu Stoicoviciu, Vlad Țenu, Lucian Zdrob. Programul este  completat de ateliere, conferințele, artist-talk, filme și documentare, concerte și un eco-performance special susținut de Alina Tofan. 

Din 9 octombrie maratonul CSWeek continuă la Cluj – Napoca, la Meron, în parteneriat cu UAD Cluj, cu o expoziție de slow-fashion și eco-design, atent curatoriată Lucian Broscățean.

Instalațiile urbane și expozițiile de eco-artă și design pot fi descoperite de public până pe 30 octombrie de publicul din cele trei orașe.
CSWeek, ediția a doua, are la bază crearea de legături între comunități, redescoperirea naturii și a ceea ce face parte din natural în mediul urban și prezentarea sau crearea de exemple de practici diverse, sustenabile și propagarea lor în cadrul comunităților creative eterogene. 
CSWeek propune o platformă internațională și un eveniment național bianual pentru exemplificarea practicilor speciale creative, artistice, de design și de sustenabilitate locală sub același „acoperiș”, arătând impactul sustenabilității în societatea noastră și cât de simplu este pentru noi, pentru fiecare dintre noi, să ne lăsăm amprenta în viitor, pentru un viitor mai bun: www.csweek.ro 

Organizatori: Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România

Co-organizatori: CODRU, CODRU SUSTAINART VILLAGE, UAD Cluj

Sponsori: BMW, Renovatio

Parteneri: Primăria Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Goethe Institut, Institutul Cervantes, Holcim, Reciclad’Or, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești

Spații partenere: creart, Muzeul Național al Literaturii Române,  OAR București, Muzeul Țăranului Român, Hotel Novotel, Hotel Cișmigiu, Meron

Plăcut de Radio Guerilla

Parteneri media: modernism.ro, Revista Arta,  Biz, Agenția C’Arte, dreamingof.net, Propagarta, Aici a stat, Radio România Cultural Cultural, Metropola TV, Cartierul Creativ