O ZI COLORATĂ PENTRU COPII!
Duminică, 1 iunie, începând cu ora 11.00, Parcul Cişmigiu va aparţine în întregime copiilor. Evenimentul Cişmigiul Copiilor, organizat de ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului într-o atmosferă vie şi colorată.
De peste opt ani, la începutul verii, transformăm pentru o zi Grădina Cişmigiu într-un parc de distracţii, în care îşi dau întâlnire poveştile, teatrul, muzica, dansul şi jocul. Invităm copiii şi adolescenţii din Bucureşti, publicul larg, să petreacă această zi magică printre baloane, confetti, coifuri, trompete, clovni şi chipuri pictate şi să se bucure de momente artistice şi de divertisment, de spectacole, concerte, animaţie, jocuri şi concursuri.
În parc vor fi amplasate două scene, scena mare şi scena mică, unde vor fi găzduite reprezentaţiile formaţiilor de muzică, dans, clovni, trupe de teatru şi multe alte surprize care vor transforma această zi într-o poveste.
Dacă veţi străbate aleile Cişmigiului, veţi putea asista la nenumărate ateliere de creaţie: pictură, modelaj din lut şi plastilină, origami, ateliere unde se vor confecţiona costume şi măşti, ateliere de face–painting. Caracterul interactiv al atelierelor, jocurilor şi concursurilor urmăreşte crearea unui ambient cât mai plăcut şi destins.
Începând cu ora 18.00, la scena mare vor avea loc concerte pentru adolescenţi iar în încheiere o veţi putea asculta pe Andreea Bălan.
De 1 iunie vă aşteptăm să copilărim împreună!