#TEATRU: Nunzio de Spiro Scimone
Marele actor Mircea Andreescu revine alături de artistul Ion Grosu pe scena ARCUB, sâmbătă 29 aprilie 2023, pentru spectacolul de teatru „Nunzio”, o poveste tragi-comică despre prietenie scrisă de Spiro Scimone şi pusă în scenă pentru prima dată în România de ARCUB, în regia Alinei Hiristea.
„Nunzio e un spectacol de pus pe rană. Un spectacol cu un soi aparte de poezie. O întâlnire parcă de taină, ce rămâne cu tine mult timp după ce pleci din sală. Un spectacol clădit pe mesajul atât de cald și de trebuincios al textului și pe o actorie impecabilă. Fără artificii care să păcălească ochiul, doar cu sensibilitate care să facă bine la suflet…” – cultural21.ro
Timp de aproximativ 90 de minute, protagoniștii spectacolului îi poartă pe spectatori într-o poveste fascinantă, menită să le amintească de puterea fiecăruia de a-i vindeca pe ceilalți, prin propriul exemplu, prin candoare, discreție și prin acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi. „Nunzio” este povestea întâlnirii între doi anti-eroi, Nunzio şi Pino.
Pino (Ion Grosu) este un ucigaş plătit, tulburat şi zbuciumat, posedat de gândul răzbunării morţii fratelui şi tatălui său. Nunzio (Mircea Andreescu) este un bătrân vagabond încercat de viaţă, ce nu şi-a pierdut inocenţa şi umanitatea. Este o întâlnire care îi schimbă radical pe amândoi.
Într-un interviu pentru Ştirile TVR, actorul Mircea Andreescu a declarat despre spectacolul de teatru „Nunzio” de la ARCUB, în care joacă rolul principal, acompaniat de talentatul actor Ion Grosu: „Mi-am dorit un ultim mare rol, un rol de retragere. Am ţinut să joc o piesă contemporană premiată, «Nunzio», a italianului Spiro Scimone. Un text tandru despre prietenie şi inocenţă, în regia Alinei Hiristea.”
Prima piesă scrisă de actorul şi autorul italian Spiro Scimone, „Nunzio” a fost distinsă cu titlul „Autori Noi” în anul 1994 şi cu Medalia de Aur pentru dramaturgie în 1995, din partea Institutului Italian de Dramă (I.D.I.).
Scrisă în dialectul messinez, „Nunzio” introduce un nou limbaj teatral şi cucereşte publicul şi critica din lumea întreagă. Textul lui Spiro Scimone a fost tradus în limba română de Eva Simon, în cadrul proiectului internaţional de promovare a dramaturgiei contemporane „Fabula Mundi. Playwriting Europe”, realizat în 2012 de către Teatrul Odeon.
În montarea de la ARCUB, „Nunzio” pune accent pe tragi-comicul situaţiilor prin tuşe dramatice contracarate de pusee de ludic, care apar precum plantele prin crăpăturile din asfalt, cu o vitalitate uimitoare, la ambele personaje.
„Nunzio, o poveste cu totul nouă în peisajul teatral românesc, cu două personaje care se găsesc în situații limită. Este o piesă din care nu lipsesc momentele tensionate, dar și momentele de relaxare, bună dispoziție. Personajul pe care îl joc, care dă și numele piesei, Nunzio, este dispus să trăiască, să călătorească, adună bani, banii aceia, sigur, că numai în naivitatea lui, i-ar ajunge pentru o călătorie în Brazilia… Un spectacol care vă va impresiona.” – actorul Mircea Andreescu
„Vă invit la spectacolul Nunzio, în care am onoarea de a juca alături de un actor imens, domnul Mircea Andreescu. A fost o bucurie și o plăcere să lucrăm la acest spectacol.” – actorul Ion Grosu
Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe acub.ro, entertix.ro, myticket.ro, din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB.
Preţuri bilete:
Cat.I – 50 de lei;
Cat.II – 35 lei cat.II.
SÂMBĂTĂ, 29 APRILIE 2023, ORA 19.00
Nunzio de Spiro Scimone,
Regia și ilustrația muzicală: Alina Hiristea
Traducerea: Eva Simon
Cu: Mircea Andreescu, Ion Grosu
Scenografie, concept video și filmări: Cristian Negoescu