Noi reguli privind stabilirea măsurilor aplicate în contextul pandemiei de COVID-19
Date fiind noile reglementări în vigoare privind stabilirea măsurilor aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, începând de astăzi, 9 decembrie 2021, accesul spectatorilor și vizitatorilor la toate evenimentele ARCUB se face cu respectarea următoarelor prevederi:
- Evenimentele culturale în spații închise sau deschise se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr.3245/1805/2020 emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
- Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
- Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00- 22,00, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prin excepţie de la pct. 2 şi 3, se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2;
- Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2;
- La intrarea în sediu se va organiza, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
- Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Noile reguli se aplică în toate spațiile expoziționale și de spectacole, ARCUB. Sala de spectacole va funcționa la o capacitate maximă de 50% din spațiul disponibil, cu respectarea regulilor de distanțare fizică și a celor menționate mai sus.