ArCuBCentrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 30 aprilie – 25 septembrie, Stagiunea Muzicală Estivală. Vă invităm la fiecare sfârşit de săptămână între orele 11.00 şi 13.00, în Grădina Cişmigiu, să ascultaţi muzică de promenadă.

 

În cei zece ani de când răsună vara în foişorul din Cişmigiu, concertele Stagiunii Muzicale Estivale au devenit un eveniment aşteptat cu interes de iubitorii recitalurilor de estradă. Publicul prezent se relaxează pe băncile din jurul chioşcului, uneori fredonează, câteodată dansează şi de fiecare dată aplaudă.

 

În acest an programul include formaţii deja cunoscute şi aşteptate de bucureşteni. Manifestarea va începe sâmbătă 30 aprilie, cu Brass Quintet, alături de mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc. Ei pregătesc un spectacol de excepţie, bazat pe un repertoriu clasic, preclasic, romantic şi contemporan. Duminică, 1 mai vă invităm să ascultaţi muzică tradiţională germană (valsuri, marşuri, polci), muzică uşoară, uverturi din opere şi operete cu formaţia Karpaten.

 

În următorul sfârşit de săptămână, pe 7 şi 8 mai, îi veţi întâlni pe cei de la Polyphonic şi respectiv trupa Angely’s ce va încânta publicul cu muzică pop, rock, swing şi latino.

 

În data de 14 mai, vor urca pe scenă instrumentiştii de la Sunetul Trompetei cu ritmuri de vals, polcă, tango şi rumba, prezentând o selecţie de muzică clasică şi prelucrări după muzica populară. Duminică, 15 mai, formaţia Clasic Band va susţine un recital de muzică uşoară, de film, şi jazz.

 

Zilele de 21 mai şi 22 mai vor aduce pe scena din Cişmigiu trupele Summer Group şi Brass Quintet, iar în data de 28 mai, programul va începe mai devreme de la ora 10:00 până la ora 12:00 cu formaţia Brass Orchestra.

 

Seria de concerte începută în luna florilor va continua şi în iunie, iulie, august şi septembrie. Vă invităm cu drag la momentele estivale de relaxare şi încântare din inima Bucureştiului, în Bătrânul Parc Cişmigiu.